MOL România și Fundația pentru Comunitate au lansat Programului Pot ajuta - 2015

MOL România și Fundația pentru Comunitate MOL România și Fundația pentru Comunitate

MOL România majorează sprijinul pentru tinerii talentați în cadrul

ediției jubiliare a programului „MOL – Pot Ajuta?”

 

 

 

·         MOL România și Fundația pentru Comunitate au lansat a zecea ediție a programului de promovare a tinerelor talente MOL – Pot ajuta?

·         Sprijinul financiar a fost majorat, începând cu ediția jubiliară

·         În cei nouă ani de existență a programului au fost acordate finanțări în valoare de peste 2.160.000 lei, pentru 2.160 de tineri sportivi și artiști

 

27 mai 2015, BUCUREȘTI – MOL România și Fundația pentru Comunitate au lansat cea de-a zecea ediție a Programului MOL de promovare a tinerelor talente „Pot ajuta?”. Începând cu ediția jubiliară, sprijinul acordat de MOL România tinerilor talentați din domeniul sportului și artei a fost majorat la 350.000 de lei anual.  

 

Evenimentul lansării ediției jubiliare a programului „MOL – Pot ajuta?” a fost marcat de prezența tinerilor susţinuţi prin program, care au fost medaliaţi sau au obținut rezultate deosebite la concursuri şi competiţii mondiale, continentale și naționale. Valoarea sponsorizărilor acordate de MOL România pentru tinerii talentați a crescut de la 290.000 de lei la 350.000 de lei pe ediție, începând cu acest an.

 

„Prezenţa noastră continuă, stabilă și activă de nouă ani în comunitățile tinerilor artiști și sportivi ne-a permis să întâlnim tineri ale căror calități și aptitudini servesc drept exemplu pentru noi toți; oameni care, pe lângă talent dau dovadă de valori morale solide, disciplină mentală și caracter de admirat. Ei ne demonstrează, prin sutele de medalii și rezultate pe care le-au obținut în acești ani, că nu este loc de automulțumire. Avem un angajament să le fim alături. Cu gândul la viitorul nostru ca societate, ne simțim onorați să sprijinim tinerii talentați atunci când se află la începutul carierei lor”, a declarat Kinga Daradics, Country Chairman & CEO al companiei MOL România.

 

Tinerii se pot înscrie în program atât individual cât și în cadrul unor echipe sportive sau ansambluri artistice. În timpul celor nouă ani de existență continuă a programului, MOL România a acordat finanțări în valoare de peste 2.160.000 de lei unui număr de 2.160 de sportivi şi tineri artişti din toată țara.

 

Beneficiarii ediției 2014 al programului au obținut peste 550 de medalii la campionate, cupe și competiții mondiale, continentale, internaționale și naționale.

 

”Majorarea sprijinului financiar la 350.000 lei oferă posibilități lărgite tinerilor în achiziționarea echipamentelor sportive și a instrumentelor artistice sau pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare la concursuri și festivaluri interne sau internaționale. Pe lângă obţinerea sprijinului material, prin participarea la acest program, tinerii învaţă şi despre accesarea şi administrarea resurselor necesare pentru activitatea lor, iar noi le suntem parteneri şi în acest efort”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

 

La evenimentul de lansare au participat membri ai juriilor de sport și de arte: Violeta Beclea-Székely, Ivan Patzaichin, Doina Sava, Márkos Albert.

 

Aceștia au vorbit despre importanța existenței programului, necesitatea finanțării tinerilor talentați, utilizarea finanțărilor primite în dezvoltarea sportivă și artistică, precum și despre rezultatele obținute de tineri.

 

Nouă beneficiari al ediției precedente au fost acreditați pe o perioadă de un an drept ambasadori ai Programului MOL de promovare a talentelor „Pot ajuta?”. „Corpul diplomatic” al talentului este coordonat de scrimera Amalia Tătăran, medaliată cu bronz la campionatele mondiale și europene de spadă, susținută și ea la ediția precedentă a programului „MOL - Pot ajuta?”.

 

Ambasadorii programului sunt: Noémi Bálint, campioană națională la atletism; Benedicta Cadăr, interpretă nai; Mălina Ciobanu, violonistă; Ada Ciontu, artist desen; Mircea Dumitrescu, violonist; Emil Imre, patinator viteză, medaliat cu aur și argint la Festivalul Olimpic al Tineretului European; Ștefan Mușei, medaliat cu argint la Cupa României sanie; Alexandra Predescu, campioană mondială la scrimă; Teatrul Independent Osonó.

 

Imagini de la evenimentul de lansare vor fi disponibile pe canalul dedicat al MOL Romania. Programul oferă 350.000 lei în sprijinul participării la concursuri sau achiziţiei de echipamente şi materiale pentru tinerii sportivi și artiști cu vârste între 8 şi 18 ani respectiv pentru categoria 18+.

 

Despre program:

 

În cadrul programului „MOL - Pot ajuta?” un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziţiona echipamente şi materiale. Din finanțarea totală a ediţiei a 10-a, 160.000 lei sunt destinați sportului, 120.000 lei domeniului artelor și 70.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului.

 

 

 

Solicitările pot fi depuse până la data de 27 iunie 2015, iar detaliile programului pot fi găsite pe www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.

 

 

 

Solicitările vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Preşedintele juriului la secţiunea sport este Violeta BECLEA-SZÉKELY, campioană europeană la atletism şi doctor în sport, iar la secţiunea artă violonistul Albert MÁRKOS, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj.

Despre Fundaţia pentru Comunitate

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor.

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework