SUPER-spectacol Alla Dance, la Ploieşti Shopping City

SUPER-spectacol Alla Dance, la Ploieşti Shopping City

Zeci de copii din Ploieşti, Câmpina, Târgovişte, Mizil, Plopeni şi Comarnic, membri ai clubului Alla Dance vor sărbători sâmbătă, 25 iulie, bucuria dansului pe ritmuri de dans sportiv latino, standard şi zumba.

Evenimentul are loc cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înfiinţarea clubului de dans sportiv şi va fi găzduit de Ploieşti Shopping City începând cu ora 17:00 în parcarea centrului comercial. 

Clubul Alla Dance vine în sprijinul celor care doresc să se iniţieze în tainele dansului sportiv, mulţi dintre ei ducând apoi pasiunea pentru dans pe culmile performanţei. În cei 10 ani de activitate, clubul a adunat mii de premii la competiţii naţionale şi internaţionale şi a reuşit performanţa de a avea 5 perechi în lotul naţional de standard şi latino. 

În palmaresul Alla Dance se află 3 Cupe ale României - două la latino copii şi juniori 1 şi una la standard copii, titlurile de vicecampioni la latino copii şi titlul de campioni naţionali în 2014 la latino juniori 1 cucerit de perechea Andrei Ghiţă şi Bianca Preda. De asemenea, se adaugă 3 titluri de campioni naţionali de clasă la clasa E 6-9 ani şi 12-13 ani şi la clasa D standard 16-18 ani. Pe plan internaţional clubul se mândreşte cu finale şi podiumuri la concursuri puternice, cum ar fi cele de la Stuttgard, Chişinău, Ruse, Belgrad şi Budapesta.

Nu este pentru prima oară când membrii Alla Dance îi încântă pe vizitatorii centrului comercial cu show-uri de dans, clubul fiind prezent în Ploieşti Shopping City cu nenumărate ocazii.

În plus, cei care vor să se bucure de shopping pot profita în continuare de reducerile şi preturile promoţionale la colecţiile de vară din magazinele Ploieşti Shopping City. Mai mult, până pe 30 august, clienţii celui mai mare mall din Prahova vor fi recompensaţi cu premii-instant la cumpărături de peste 200 lei. Cei mai norocoşi dintre ei vor avea ocazia să câştige premiul săptămânal: 1 weekend pentru toată familia la Dino Park (pachet complet constând în cazare şi acces în parcul tematic). 

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework