Gestiunea Restricțiilor Digitale (eng. DRM) face referire la orice tehnologie inclusă într-un produs electronic sau serviciu, cu scopul de a-i limita aria de utilizare după cumpărare. Este proiectat să împiedice cumpărătorii să folosească tehnologia digitală în scopuri ce nu corespund cu agenda de afaceri a vreunui furnizor de conținut sau a producătorului acelui dispozitiv. Deseori această tehnologie împiedică oamenii să întreprindă acțiuni perfect legale, deci e posibil să nu putem să realizăm un colaj de fișiere muzicale achiziționate legal sau sa împrumutam o carte electronică unui prieten. Chiar și realizarea de copii de rezervă poate fi restricționată. Tehnologiile gestiunii restricțiiilor înlătură drepturi și libertăți de bază în lumea digitală. Toate sistemele DRM au un lucru în comun : Acestea oferă mediului de afaceri control asupra lucrurilor pe care noi proprietarii ar trebui să le controlăm. Spre exemplu, mediul de afaceri poate decide cât de des putem viziona filmele pentru care am plătit sau ce tip de fișiere putem citi cu cititorul (eng. e-reader) de cărți electronice. Chiar dacă găsim o cale de a păcăli DRM-ul și să ne eliberăm de aceste restricții, directiva europeană cu privire la drepturile de autor în societatea informațională ne poate pune în ilegalitate. Această directivă și alte legi similare ajută la menținerea modelului de afaceri învechit al editorilor (de știri, literatură, muzică film sau alte informații), spre exemplu prin limitarea dreptului de a copia în scop privat, într-o lume unde aproape oricine deține dispozitive media de mai multe feluri. Ca urmare bunurile electronice sunt deseori construite imperfect, împiedicând folosirea la capacitate maximă a tehnologiei, împiedicând moduri de utilizare ce au fost total lipsite de controverse înainte ca progresul tehnologic să ofere mediului de afaceri modalități de a le interzice.