DNA Ploiesti - Omul de afaceri Florian Walter, arestat preventiv

Omul de afaceri Florian Walter, care a fost adus în țară sâmbătă seară din Emiratele Arabe Unite, a fost arestat preventiv duminică, Tribunalul Prahova confirmând mandatul de arestare emis anterior pe numele acestuia. Potrivit soluției instanței, magistrații au confirmat arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Walter și au dispus executarea mandatului de arestare emis pe numele său la data de 15 mai 2015. Avocata lui Florian Walter, Lucia Mușat, a declarat că a contestat decizia instanței, acțiunea urmând a fi soluționată de Curtea de Apel Ploiești. Aceasta a precizat că, la momentul declanșării urmăririi penale împotriva lui Walter, acesta se afla în concediu în afara țării și s-a predat autorităților din Dubai când a aflat că pe numele său a fost emis mandat de arestare în lipsă. "A fost în concediu, apoi s-a transferat la Dubai, acolo a aflat de existența urmăririi penale. Acolo se afla și s-a predat organelor de acolo. (...) La aflarea mandatului de arestare în lipsă în țara în care se afla la acel moment, s-a predat. A fost pus sub control judiciar de Procuratura din Dubai cu plata unei cauțiuni pentru a-și formula apărări în dosarul de urmărire penală. Pentru că era din ce în ce mai greu să colaborăm de la distanță, a depus eforturi proprii pentru a se întoarce de bună voie și nesilit de nimeni în țară, procedurile de extrădare în Dubai durând câțiva ani de zile și interesul anchetei este să fie prezent pentru a formula apărările", a declarat Lucia Mușat. Aceasta a susținut că există documente care atestă nevinovăția lui Walter. "Noi facem apărări pentru a stabili nevinovăția sa în cauză, sunt documente contabile, contracte care dovedesc nevinovăția sa. Unii dintre martori au fost reaudiați și de data aceasta au spus adevărul", a mai spus sursa citată.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework