myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected].
Rusaliile sau Cincizecimea sunt una dintre cele mai mari sarbatori ale crestinatatii. Se considera ca acest moment simbolizeaza inceputul crestinatatii. Conform Scripturii in aceasta zi Duhul sfant s-a coborat asupra apostolilor dandu-le darurile necesare pentru propovaduirea Evangheliei. De aceasta sarbatoare sunt legate multe obiceiuri si superstitii. In mitologia si folclorul romanesc, Rusaliile sunt numite si Dansele, Ielele, Paraidele, Sfintele, Soimanele sau Zanele. Cam peste tot in tara de Rusalii se duc la Biserica crengi de nuc sau de tei pentru a fi sfintite. Aestea se pun apoi la porti, stresini sau icoane. Ca si la orice mare sarbatoare este interzis sa muncesti. Se spune ca celor care muncesc de Rusalii li se stramba gura.In Bihor satenii duc la biserica vase si oale cu faina si furaje pentru a fi sfintite. In aceste oale urma sa se faca mancare in timpul anului, iar animalele care vor consuma mancarea binecuvantata vor fi ferite de cele rele. Din faina se coace paine pe vatra care e mancata in familie. In Halmeu, in nordul tarii, ielele sunt alungate cu capsuni. Capsunile nu trebuie sa fie stricate altfel ielele se intorc si ii iau graiul nesabuitului. Iar cel care arunca cel mai departe capsuna va fi ajutat de Dumnezeu si va avea recolta cea mai bogata. Rusaliile sunt ultimele zile in care se mai poate face pasca. De aici inainte si pana la Pasti, acest lucru nu mai este ingaduit. Pentru aceasta sarbatoare gospodinele vor pregati pasca si colaci, sarmalute in foi de vita, ciorba cu multe verdeturi si mancaruri care au la baza legume si fructe de sezon. De Mosii de Vara (sambata de dinainte de Rusalii) se spune ca daca vei da pomana ceapa si usturoi verde vei fi ferit de rele tot anul.
Roxana este folosit in Anglia si Franta. Sursa lui este "roschana", un cuvant persan insemnand "In zori".
Ruxandra este un nume slav, rus, inseamnand, prin alte derivate, "stralucire" sau "sclipire".
Daca stii pe cineva care se numeste Ruxandra sau Roxana, de Rusalii e bine sa-i oferi flori sau sa-i trimiti un mesaj de felicitare. Sau nu stiai ca de Rusalii se sarbatoresc aceste nume?
Idei de Mesaje de Rusalii
De ziua ce-ti surade-n prag/ Si-i porti frumosul nume,/ Eu iti doresc tot ce-i mai drag/ Si mai frumos pe lume!
Ne gandim cu totii la tine si pentru ca astazi este o zi speciala iti uram un sincer La Multi Ani!
Sper ca ziua numelui tau sa iti aduca multe motive de a sarbatori. La multi ani!
De ziua numelui tau cele mai frumoase dorinte sa devina realitate. La multi ani!
Cu ocazia sarbatoririi numelui primiti un calduros La Multi Ani multa sanatate, realizari si tot ce va doriti alaturi de cei dragi.
Toate florile din lume pentru tine Maria! Sa ai o zi superba si sa te bucuri de ziua numelui tau la fel cum aceste flori se bucura de lumina soarelui. La multi ani!
Cu ocazia sarbatorii zilei tale de nume, iti doresc multa sanatate, fericire si sa ai parte numai de zile senine si insorite!
De ziua numelui tau iti doresc sa ai o zi superba si un an plin de realizari. La multi ani incununati de succes!
Cele mai frumoase flori, cele mai sincere urari pentru o zi minunata si un an plin de realizari. La multi ani infloritori!
O zi speciala pentru un angajat deosebit. La multi ani de ziua numelui tau!
Pentru ca astazi este o zi speciala pentru tine, ma alatur si eu celor ce-ti doresc din adancul sufletului numai bine.
Trandafirii pe care i-ai adunat in cununa vietii tale, lasa-i astazi sa se impleteasca intr-un buchet al implinirii. Fie ca florile iubirii sa-ti impodobeasca viata si sa-ti vezi implinite toate orintele.
Iti doresc o ora de liniste, o zi de pace, o saptamana de soare, un an de iubire, un veac de sanatate si un mileniu de bani. La Multi Ani!
Daca toata lumea iti doreste ca aceasta zi sa fie una minunata, eu iti urez ca toate zilele ce urmeaza sa fie pline de bucurii si realizari astfel incat acest nou an sa iti umple sufletul de voie buna. La multi ani!
Iti urez La Multi Ani, pentru ca porti acest nume si fie ca Sfantul pe care il reprezinti, sa-si coboare ochii asupra ta si sa iti daruiasca fericirea dorita si linistea interioara.
De ziua numelui tau si in orice alta zi iti urez sa ai parte de momente speciale, cu bucurii si sa ramai cu multe amintiri placute. Sa ai o zi excelenta!
Fie ca toate implinirile frumoase, sanatatea si spiritul acestei zile sa va insoteasca pretutindeni.
Sa ai parte de sanatate, multe realizari si sa te bucuri de aceasta zi frumoasa mereu! La multi ani, de ziua numelui!
Ziua numelui sa-ti fie plina de realizari si sa te bucuri mereu de orice lucru frumos din viata ta! La multi ani!
De ziua ce-ti surade-n prag Si-i porti frumosul nume, Eu iti doresc tot ce-i mai drag Si mai frumos pe lume.
Un cer senin si fara nori Ca viata ta sa fie Sa ai in cale numai flori Succes si bucurie!
Din adancul sufletului iti doresc ca anii ce se scurg sa treaca precum razele soarelui mangaie o trestie umeda si batuta de vant, precum iubirea alina sufletele suferinde. Sa fii fericita si mereu insotita de cei care merita sa te iubeasca. LA MULTI ANI !!!
Ne face deosebita placere sa-ti transmitem, cu prilejul zilei numelui, urari calduroase de sanatate, liniste sufleteasca si bucurie, tie si celor ce-ti sunt dragi. La Multi Ani!!
Cu ocazia zilei onomastice iti doresc multa sanatate, numai realizari si bucurii alaturi de cei dragi. La multi ani!
La multi ani! Sa ai puterea sa faci lumea mai buna si sa fericesti pe toti in jurul tau cu bunatatea ta, dragostea ta si cu frumusetea sufletului tau!
Ziua numelui sa fie luminoasa si sa se prelungeasca in multe altele aducatoare de bucurii! LA MULTI ANI!
Onomastica fericita! Ziua numelui sa fie luminoasa si sa se prelungeasca in multe altele aducatoare de bucurii. LA MULTI ANI!
Iti doresc pe vant ce bate, multa multa sanatate si pe stele ce lucesc fericire iti doresc. La Multi Ani!
Iti urez ca ziua ta onomastica sa iti aduca o raza de soare, sa ai inima plina de speranta iar in lume sa gasesti numai fericire. La Multi Ani!
Iti urez sa ai o zi a numelui la fel de luminoasa precum aripile unui fluture, la fel de fericita precum cantecul unei privighetori si la fel de frumoasa precum o gradina plina cu flori. La Multi Ani!
Sfantul caruia ii purtati numele sa va ocroteasca in fiecare zi, sa va aduca liniste, pace si sa nu lase ca speranta sa se stinga din sufletul dumneavoastra. La Multi Ani!

În tradiție se spune că cei care nu țin sărbătoarea de Rusalii vor fi pedepsiți de iele. Reprezentări mitice feminine, Rusaliile sunt femei fabuloase, fiicele lui Rusalim Împărat și spirite malefice. Ielele, așa cum li se mai spune, sunt spirite rebele ale morților care, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare și au petrecut Paștele cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locașurile lor pământene și încep să facă necazuri oamenilor. Sătenii se fereau să le rosteasca numele, astfel că „iele” a devenit cel mai popular cuvânt la adresa lor și provine, de fapt, de la pronumele personal „ele”. Spre deosebire de strigoi - morții care apar și fac necazuri oamenilor în anotimpul friguros -, ielele se întâlnesc vara. Potrivit tradiției, ielele sunt fecioare frumoase, îmbrăcate în alb, fecioare bătrâne, spirite sau duhuri rele și locuiesc prin păduri neumblate și neatinse de om. Rusaliile sunt mereu însoțite de lăutari, dansează mereu și întind mese pe iarbă. Petrec și dansează mirific, însă muritorii nu au voie să le vadă. Dacă sunt zărite de un muritor sau dacă, din greșeală, cineva calcă pe locul pe care au dansat, acesta se îmbolnăvește foarte grav de o boală numita „luat de Rusalii”. De boala ielelor se poate scăpa doar prin descântec sau prin intrare în Hora Călușarilor. În unele zone se spune că ielele ursesc copiii la naștere și prezic moartea oamenilor. Ca să se ferească de duhurile rele, oamenii își împodobesc locuințele cu leuștean, tei, usturoi, dar încearcă și să îmbuneze spiritele morților cu ofrandele specifice. Rusaliile îi pedepsesc și pe aceia care lucrează în această zi, considerată a dansului lor. Dacă în noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau daca te vei duce la fântână, vei cădea sub puterea ielelor. La sate în special, se păstrează tradiția ca în această zi să se ducă la biserică spre sfințire crengi de tei și de nuc, acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorat peste Sfinții Apostoli. Crenguțele se agață apoi la streașina caselor sau la icoane. Se spune că acestea te vor apăra de cele rele.
Traditii, superstitii si obiceiuri de Rusalii - Ce sa faci neaparat
- In noapte de Rusalii nu este bine sa dormi sub cerul liber sau sa te duci la fantana, deoarece pot sa cazi prada farmecelor acestor fapturi, in caz ca le surprinzi dansul (Hora Ielelor).
- De asemenea, nu este bine ca noaptea sa te prinda la rascruci de drumuri, la marginea padurii, in munti si pe malul apelor, pentru ca exista sanse mari sa surprinzi dansul Ielelor.
- Nu te urca in pomi, nu te duce in locuri inalte si nu calatori departe de casa. Superstitiile spun ca cei care fac acest lucru ar trebui sa poarte pelin la brau sau in san, pentru a se proteja de mania Ielelor.
- Nu te certa cu nimeni, pentru ca poti atrage atentia Ielelor asupra ta, ceea ce iti va provoca necaz.
- De la Duminica Rusaliilor, timp de noua saptamani, nu este bine sa culegi plante tamaduitoare.
- Rusaliile sunt zane ale apelor, astfel ca nu este bine sa inoti sau sa te speli.
Traditii, superstitii si obiceiuri de Rusalii - Ce sa faci neaparat
- Oamenii isi impdobesc case si gospodaria cu ramuri de tei, plop, stejar; Se crede ca teiul fereste gospodariile de grindina sau de duhurile rele ale zanelor si de aceea flacaii le aduc din paduri dupa care se sfintesc la Biserica, iar credinciosii le iau acasa si le pun la icoane;
- Se danseaza Jocul Calusarilor. Dansul calusarilor, in general, are scopul de a apara oamenii, vitele si recoltele de influentele negative;
- Culege plante. In traditia populara se zice ca numai pana la Sanziene plantele u puteri vindecatoare;
- Tinerii si tinerele ce urmeaza sa se casatoareasca impletesc coronite din spice de grau si flori de camp pe care le poarta in ziua cununiei;
- In gospodarii se prepara unsori cu care se vor unge ungerele vacilor pentru a spori laptele;
- Tot acum femeile fac descantece impotriva Ielelor;
- Se ung usile cu usturoi pentru ca asa casa va fi pazita de rele si ghinion tot restul anului.
Unii angajatori au probleme in acordarea acestor zile libere aferente sarbatorilor religioase ortodoxe. Ce faci daca ai un angajat catolic? Sau unul protestant?
Modalitatea in care angajatorul poate acorda zile libere aferente confesiunii fiecarui angajat trebuie sa aiba la baza exclusiv declaratia scrisa a angajatului, care survine fie la momentul angajarii, fie ulterior pe parcursul derularii raportului juridic de munca. Fiind o declaratie pe proprie raspundere sub semnatura privata, pana la proba contrara, angajatorul o va inregistra si o va arhiva la dosarul de personal, urmand sa acorde ziua libera angajatului pentru sarbatoarea religioasa specifica cultului religios pe care si l-a declarat. In eventualitatea in care survine o schimbare a cultului religios, angajatul trebuie sa anunte in scris angajatorul, dand o noua declaratie, insa aceasta se impune a fi dovedita cu inscrisuri emanand de la cultul religios la care angajatul s-a convertit. In situatia in care angajatul refuza sa-si declare apartenenta la un cult religios, din diferite motive, va notifica in scris angajatorul in acest sens, iar angajatorul este exonerat de raspunderea neacordarii zilelor libere specifice religiei angajatului, prezumandu-se ca va sarbatori Rusaliile odata cu religia ortodoxa..
Sarbatoarea de Rusalii aduce doua zile libere angajatilor romani. Exista si categorii de salariati care vor lucra in cele doua zile, angajatorii nefiind obligati sa le acorde zilele libere stabilite de stat. Este vorba de acele domenii in care activitatea nu poate fi intrerupta din cauza "caracterului procesului de productie sau specificului activitatii". Si angajatii din unitatile sanitare si cele de alimentatie publica trebuie sa lucreze in zilele de sarbatoare legala. Codul muncii prevede ca pentru aceste categorii de salariati se stabilesc, prin Hotarare de Guvern, programe de lucru adecvate, astfel incat populatia sa dispuna de asistenta medicala si de alimentele de stricta necesitate. Practic, pana la inceputul lunii iulie, cei care lucreaza de Rusalii pot solicita angajatorului doua zile libere. Compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile se acorda si angajatilor din unitatile sanitare si cele de alimentatie publica care trebuie sa lucreze in zilele de sarbatoare legala. Daca nu se acorda zile libere in sarbatorile legale "din motive justificate", Codul Muncii stabileste ca salariatii vor beneficia de un "spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru”. Angajatorii care nu ofera compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile sau sporul indicat de legislatia muncii pot fi amendati cu o suma cuprinsa intre 5.000 si 10.000 de lei.
Sarbatoarea de Rusalii, celebrata anul acesta in 8 si 9 iunie, aduce doua zile libere angajatilor romani. Mai precis, potrivit Codului muncii, in aceste zile angajatorii sunt obligati sa acorde liber salariatilor, in caz contrar ei riscand amenzi de pana la 10.000 lei. Cu toate acestea, insa, exista cateva categorii de salariati care vor lucra in cele doua zile. Chiar daca vor fi nevoiti sa se prezinte la munca, acestia au dreptul la unele compensatii din partea angajatorilor. Ultimele doua luni au obisnuit salariatii cu mini-vacante prilejuite de diverse sarbatori legale, stipulate de Codul muncii.
Sarbatoarea de Rusalii este cunoscuta si sub denumirea de Pogorarea Sfantului Duh si reprezinta o sarbatoare extrem de importanta pentru toti crestinii. Aceasta sarbatoare marcheaza coborarea Duhului Sfant asupra ucenicilor Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Conform scrierilor din Noul Testament, acest eveniment s-a intamplat in ziua rusaliilor evreiesti, la 50 de zile de la Invierea Domnului nostru Iisus Hristos. Tocmai de aceea aceasta sarbatoare crestina este cunoscuta in randul credinciosilor si sub numele de Cinzecime.
Rusaliile sunt praznuite in fiecare an la 50 de zile de la sarbatoarea Sfintelor Pasti. Anul acesta, Rusaliile vor cadea pe data de 8 iunie.
In ziua de Rusalii, crestinii obisnuiesc sa vina la biserica si sa aduca frunze de nuc sau de tei, simboluri ale limbile de foc, ca semne ale coborarii Sfantului Duh. Acestea sunt binecuvantate si impartite credinciosilor.