myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected].
Sebastian Ghiță a fost achitat definitiv vineri de un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care fostul deputat a fost judecat alături de foști șefi din poliție și parchete din Ploiești, după ce Secția de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ) și-a retras apelul. Practic, prin retragerea apelului SIIJ, judecătorii din completul de cinci au fost nevoiți să mențină decizia de achitare dată pe 14 iunie 2018 de un complet de trei judecători de la Instanța supremă, scrie Agerpres. CITEȘTE ȘI Legea care interzice acțiunile la purtător, aprobată a doua oară de Parlament, la doi ani după termenul limită de implementare. Băncile, obligate să monitorizeze mai strict politicienii Sebastian Ghiță a fost astfel achitat pentru două infracțiuni de dare de mită, cumpărare de influență, spălare de bani, șantaj, două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Fostul deputat Sebastian Ghiță se află în Serbia. El a fugit din țară în decembrie 2016 și are pe rolul instanțelor și parchetelor din România mai multe dosare penale, scrie www.profit.ro
iHunt Technology Import Export Ploiești, producător sub brand propriu de telefoane mobile, cu operațiuni și de import, se va lista la cota Aero a Bursei de Valori București până la finele acestei luni, urmând să fie pus în vânzare un pachet cuprins între 10% și 25% din capitalul social al companiei. Bani atrași în urma operațiunii vor susține dezvoltarea gamei de produse electronice sub brandul iHunt. "Suntem în linie dreaptă și până la finele lunii ne vom lista. Vrem să ieșim pe bursă cu un pachet inițial de 10%. Dacă există cerere mare, majorăm cota până la 25%. Sperăm să atragem în acționariat investitori strategici pentru a susține planurile de dezvoltare ale companiei", a declarat pentru Profit.ro Cezar Cătălin Stroe, acționar cu o cotă de 99,5% din capitalul social al companiei și directorul general al companiei, potrivit https://www.profit.ro/stiri/exclusiv-ihunt-producator-roman-de-telefoane-mobile-se-listeaza-la-bursa-pana-la-finele-lunii-ceo-listam-intre-10-si-25-din-companie-19026878
Poftiți în Vagoane este un eveniment de 2 zile de modelism și cultură feroviară organizat de către Clubul Feroviar Republica Ploiești cu sprijinul nemijlocit al Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova. Prima ediție Poftiți în Vagoane are loc în perioada 22-23 iunie 2019 în incinta Palatului Culturii din Ploiești și reușește să strângă mai multe cluburi de modelism și pasionați din toată țara sigla mare.png Evenimentul este dedicat copiilor, pasionaților de modelism, de electronică, mecanică și oricarei persoane în căutarea unei pasiuni care să-i dezvolte atât latura practică cât și estetică. Ne dorim să scoatem generația tânără din casa. Hai să îi învățăm pe cei tineri cum să construiască și să lipească o căsuță. Sau poate chiar să o proiecteze pe calculator și să o printeze 3D cu ajutorul noilor tehnologii. Practic, vorbim despre un hobby care are o creștere explozivă în Romania și prezintă un interes ridicat, indiferent de categoria de vârsta. Evenimentul va fi împărțit pe 3 secțiuni majore: o dioramă modulară funcțională, o secțiune dedicata dioramelor, vignetelor și istoriei feroviare, în timp ce a 3-a secțiune va fi o expoziție de fotografii cu tematică feroviară organizată de partenerii noștrii Clubul de Turism și Arte Escamonde Ploiești.
Care sunt atracțiile evenimentului?
· Peste 30 de module ale cluburilor de modelism cu scene tematice, · Peste 50 metri liniari de șine și trenulete · Garnituri de tren fidele celor reale · Trenuri cu abur și garnituri militare · Expoziție foto organizată de Clubul de Tusirm și Arte Escamonde Ploiești · Trenuri în miniatură și diorame funcționale · Locomotive, vagoane și lucrări de infrastructură printate 3D · Diorame statice și elemente feroviare · Ateliere de modelism · Posibilitatea de a pilota trenuri Parteneri si participanți Tarife Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova Clubul Feroviar Bucuresti Clubul de Turism si Arte Escamonde Ploiești Atelierul lui Robert Clubul Improvizat Bucuresti CENAFER/Muzeul CFR Bucuresti Adulti 5lei Copii 3lei Familie 10lei Orar expozitie: 9.30 – 18.00 (Pauza de masa intre 13.00 – 14.00). Link catre eveniment: https://www.facebook.com/events/340146996677602/
Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova vă invită la vernisajul expoziției „Rafinăria Petrotel-Lukoil, 115 ani de istorie”, care va avea loc miercuri, 19 iunie 2019, orele 13.00, la Muzeul Petrolului din Ploiești, str. Dr. Bagdasar, nr. 8. Rafinăria a fost înființată în anul 1904 și s-a numit Societatea Româno-Americană. Construcția rafinăriei s-a realizat pe un teren situat la 6 km de orașul Ploiești, foarte aproape de halta Teleajen de pe calea ferată Ploiești- Buzău, pe o suprafață de 30 ha și a intrat în funcțiune în anul 1905, având o capacitate de prelucrare de 151.680 t. Denumiri de-a lungul timpului: Rafinăria Româno -Americană 1904-1948 Rafinăria 11 Iunie 1948 Petrolifera Muntenia 1948 - 1950 Sovrompetrol Rafinăria Teleajen 1950-1956 Rafinăria 3 Teleajen 1956-1961 Rafinăria Teleajen 1961-1974 Combinatul Petrochimic Teleajen 1974-1990 SC Petrotel SA 1990 - 1998 SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti 1998- prezent Rafinăria a intrat în componenţa Grupului „LUKOIL” la data de 12 iunie 1998, cu denumirea de Rafinăria PETROTEL-LUKOIL. Are o capacitate de producție de 2.4 mln. tone/an și o adâncime de prelucrare de 99.5 %. Vă invităm să participați la această importantă sărbătoare a industriei de rafinare din România, eveniment care va începe cu vernisajul expoziției și se va încheia cu un cocktail oferit de Rafinăria Petrotel-Lukoil, până la ora 15.00.
Posibile fraude prin sms Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează contribuabilii asupra unei posibile fraude care se petrece zilele acestea. Persoanele fizice recepţionează sms-uri sau email-uri, în care sunt informaţi că pot primi bani de la ANAF. Persoanele sunt sfătuite să acceseze un site, la care este disponibil un formular, în care sunt solicitate, în numele ANAF, date personale, inclusiv date ale conturilor și PIN-urile acestora. Rugăm contribuabilii să nu acceseze site-ul din sms-urile primite și, totodată, le reamintim că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu transmite informații nesolicitate prin sms, iar portalul oficial al instituției este www.anaf.ro !
Gheorghe Stan si Adina Florea Gheorghe Stan si Adina Florea Foto: Captura Antena 3 Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție a decis să retragă apelul în procesul în care Sebastian Ghiță era judecat alături de mai mulți foști magistrați și șefi din Poliția Prahova deoarece „hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, fiind în mod judicios motivată, având un puternic suport probator”, potrivit unui document obținut de HotNews.ro. În primă instanță, fostul deputat Sebastian Ghiță - fugar în Serbia - a fost achitat, în iunie 2018, pentru toate capetele de acuzare imputate în acest dosar, respectiv folosire de informaţii nedestinate publicităţii, dare de mită, cumpărare de influenţă, conducere fără permis, şantaj şi spălare de bani. Ce arată adresa înaintată de Secția specială, sub semnătura lui Gheorghe Stan, către Înalta Curte de Casație și Justiție: „(...) în urma studierii memoriilor înregistrate sub nr 584/III-13/2019 din data de 18 martie, 19 martie și 1 aprilie 2019, a rechizitoriului nr 308/P/2015 al DNA - ST Ploiești și a sentinței penale nr. 357/14.06.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și a motivelor de apel nr 2314/III/2 din 1 noiembrie 2018 ale DNA - Secția Judiciar Penală am ajuns la concluzia că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, fiind în mod judicios motivată, având un puternic suport probator. Urmare a referatului întocmit la data de 10 iunie 2019, dezbătut și însușit de către procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, s-a decis, în unanimitate, că se impune retragerea căii de atac a DNA - Secția Judiciar Penală. În consecință (...) vă rugăm să luați act de faptul că Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție retrage apelul declarat de DNA Secția Judiciar Penală (...) împotriva sentinței penale nr 257 din 14 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal nr 2457/1/2016”. Documentul este semnat de „procuror șef secție” Gheorghe Stan și are data 13 iunie 2019. Gheorghe a fost numit judecător la Curtea Constituțională începând cu data de 15 iunie, la propunerea PSD.
Un grup de suporteri ai echipei de fotbal Petrolul Ploieşti au intervenit în timpul conferinţei de presă în care era prezentat Marius Stan în postura de propunere pentru preşedinţia clubului, ceea ce l-a determinat pe reprezentantul sponsorului principal să anunţe că va întrerupe finanţarea. Reprezentantul grupului Veolia anunţase iniţial, la începutul conferinţei de presă, că este dispus să continue colaborarea cu gruparea ploieşteană, în formula cu Marius Stan preşedinte. "Decizia grupului Veolia este de a rămâne alături de Petrolul Ploieşti, dar dorim să rămânem în condiţiile în care se înţelege că am intrat împreună într-un proiect şi nu dorim să mai avem presiunile de anul trecut, să fim obligaţi să schimbăm patru antrenori pe sezon pentru că acest dialog al forţei nu mai poate continua. Este una dintre condiţiile ca Veolia să rămână. Dacă nu, pleacă. Obiectivul în acest sezon nu a fost atins, dar am considerat că promisiunea iniţială de aduce cât mai repede în Liga I mai merită o şansă pe care suntem dispuşi să o oferim. Avem încredere în noua formulă că obiectivul va fi atins în acest an competiţional. Salut propunerea domnului Marius Stan în postura de preşedinte al clubului Petrolul", a declarat reprezentantul sponsorului, Mădălin Mihailovici. În discursul său, Marius Stan a confundat Petrolul Ploieşti cu Oţelul Galaţi, grupare la care a activat în trecut, ceea ce i-a determinat pe suporterii aflaţi în sala de conferinţe să riposteze. "Sunt mai mult decât onorat să fiu propus pentru acest post, este un proiect formidabil. Petrolul Galaţi în 2024 va face 100 de ani de la înfiinţare, o cifră care obligă. În cariera mea am activat şi la liga a treia, şi a doua, şi a treia, în toate categoriile şi în toate situaţiile şi nu am avut decât succes. Aş vrea să particip la acest proiect dacă toţi factorii implicaţi în acest fenomen sunt hotărâţi la unison să obţină o performanţă majoră. Şi în opinia mea, o performanţă majoră nu înseamnă să promovezi pe un proiect sănătos ci să devii o echipă puternică de Liga 1 astfel încât din al doilea an de participare să te baţi pentru cupele europene. Ar fi bine ca aniversarea de 100 de ani să vă prindă, sau să ne prindă din postura de campioni. Alte amănunte le vom stabili atunci când voi fi numit oficial preşedinte. Eu am ferma convingere că putem reuşi să promovăm, este un obiectiv mai mult decât facil. Avem negocieri făcute despre antrenor, dar din postura de preşedinte propus mi se pare indecent să vorbesc de strategie", a spus Marius Stan, după care a fost întrerupt de suporteri. Reprezentantul le-a spus suporterilor că în cazul în care continuă va întrerupe colaborarea, iar după răspunsul afirmativ al acestora s-a ridicat şi a părăsit sala de conferinţe: "Vreţi să plec? Foarte bine, din momentul acesta, Petrolul nu mai are refinanţare". Unul dintre suporteri i-a transmis reprezentantului Veolia în timp ce părăsea sala că echipa este a fanilor: "Petrolul este al nostru. Vă mulţumim".
Intervenţii pe domeniul public: reparat gard str. Eremia Grigorescu, executat branșament apa B-dul Independenței, supraveghere funcționare fântâni și curățat și spălat fântâna Gral, reparat gard str. Moldoveanu Marian, reparat bănci str. E.Grigorescu, debranșat targ Toma Socolescu și citit contoare energie electrică, vopsit gard –sediu Mircea cel Bătrân, repoziționat bănci - str. Ramurei, reparat fișete metalice - pista de atletism Sala Sporturilor, reparat alei Parc Libertății, branșamente târg -Toma Socolescu, branșamente comercianți festival - Fundația Tuna.
"Ia-ti costumul de baie si crema de protectie solara si vino la piscina exterioara Pik Elegance, vineri, 14 iunie. Vara poate incepe", anunta Pik Elegance pe facebook (https://www.facebook.com/events/2405820412974532/).
Program Luni-Vineri: 9.00-18.00
Pret Intrare Luni Vineri:
- adulti 35 lei
- copii 25 lei
- sezlong dublu: 120 lei
Program Sambata Duminica: 9.00-17.00
Pret Intrare Sambata Duminica:
- adulti 50 lei
- copii 35 lei
- sezlong dublu: 160 lei
* Copiii de 0-3 ani au intrarea gratis
În perioada 12-23 iunie, în lobby-ul luxosului Hotel Central din Ploiești vă așteaptă o expoziție cu cele mai recente creații Salba Mariei, bijuteriile etnice românești făcute ca acum o sută de ani.
- "nici moda n-a scapat de curentul retro-romanesc, unde branduri ca Salba Mariei tin prima linie" (Wall-street.ro - http://bit.do/salba)
- "imaginea ținutei feminine urbane elegante include obligatoriu si bijuterii si accesorii originale, inedite, care aduc un omagiu artei stramosilor nostri" (myploiesti.ro - http://bit.do/salbaromaneasca)