Doamnelor şi domnilor,

Am hotărât să îmi exprim acest punct de vedere care reflectă, în cel mai sincer mod, atât starea de spirit a mea şi a colegilor mei, dar şi realitatea generală, netrunchiată, din unitatea sanitară în care ne desfăşurăm activitatea. Vreau să subliniez, de la început, că aceste rânduri nu sunt scrise pentru a acuza pe cineva, ori, din contră, pentru a scuza situaţii pe care pacienţi sau aparţinători ai acestora le semnalează în presă. Niciodată, în întreaga mea carieră, nu am afirmat că serviciile oferite de unitatea noastră medicală sunt perfecte la toate capitolele.

Nu mi-aş permite să afirm aşa ceva pentru că şi noi, cadrele medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, trăim şi înţelegem neajunsurile, durerea, suferinţa şi dramele prin care trec unii dintre pacienţii şi aparţinătorii care intră în unitatea noastră medicală. Suntem oameni în primul rând, indiferent că ne numim chirurgi, şefi de secţie, manageri de spital, asistenţi, infirmieri sau personal TESA.

S-a scris mult în ultima perioadă, dar nu numai acum, despre lipsa de umanitate cu care sunt trataţi unii pacienţi. S-a scris foarte mult despre lipsa de politeţe cu care sunt trataţi aparţinătorii pacienţilor. Pentru aceste lucruri ţin să îmi exprim, în aceste puţine rânduri, compasiunea şi scuzele mele tuturor celor care au păşit în spitalul nostru şi au avut parte de un asemenea tratament din partea unora dintre colegii noştri.

Poate că scuzele ar fi trebuit să vi le adreseze chiar ei.

Pentru eventualele carenţe comportamentale, îmi cer scuze eu, managerul spitalului, în numele acelor colegi. Salariile mici sau problemele personale ale fiecăruia dintre colegii noştri nu trebuie să se reflecte în realizarea actului medical sau post-medical. Pacientul nu are nici cea mai mică vină pentru această realitate cunoscută de toată lumea. Pacientul vine la noi cu speranţa şi credinţa că actul medical sau complementar intervenţiei propriu-zise este unul neviciat de nicio cauză externă. Nimeni nu ar trebui să se joace cu viaţa nimănui, iar eu sunt convins că toţi colegii noştri sunt perfect conştienţi de acest lucru şi fac tot ce este omeneşte posibil în orice intervenţie chirurgicală sau nechirurgicală în care se implică.

 Mă întorc acum la situaţia amintită de domnul medic chirurg Dan Oprea, un subiect care este dezbătut de opinia publică în această perioadă. Înainte de a detalia, din punct de vedere tehnic, situaţia de fapt la care a făcut referire colegul meu, subliniez, de la bun început că această dezbatere publică nu îmi va schimba opinia despre colegul meu, domnul medic chirurg Dan Oprea, unul dintre medicii profesionişti apreciaţi în chirurgie pe care îi are judeţul în acest moment. S-au spus multe cuvinte grele în această perioadă, s-au interpretat unele declaraţii date de subsemnatul într-un mod care m-a afectat şi mâhnit profund. Vreau să se reţină că niciodată, dar niciodată nu am afirmat că domnul chirurg Dan Oprea este „psihopat”, aşa cum s-a afirmat în unele publicaţii sau posturi de televiziune.

„Spitalul Groazei” – aşa au preferat să titreze unele instituţii mass-media despre unitatea medicală în care lucrez eu şi colegii mei. Au fost multe afirmaţii profund jignitoare la adresa unor oameni, a unor profesionişti, totul culminând cu un mare neadevăr: „Strâmbeanu vrea să îl scoată drept nebun pe Oprea după ce a făcut dezvăluiri legate de Spitalul Judeţean”. Trecând peste limbajul suburban, tendenţios şi complet neadevărat, vreau să repet aici un simplu adevăr de la care au plecat toate aceste exagerări.

În cadrul secretariatului Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti a fost înregistrată o adresă către manager a domnului doctor Dan Oprea, pe care o pun la dispoziţie oricui, în care domnia sa îşi exprimă dorinţa de i se aproba retragerea temporară din serviciul de gardă al spitalului, în urma unor probleme personale cauzate de oboseală şi stres în urma cărora, spune domnia sa, actul medical poate fi afectat, punându-se, astfel în pericol viaţa pacienţilor.

Cererea înregistrată la secretariat, aşa cum spuneam, a urmat calea administrativă din Spital, fiind îndrumată către directorul medical al Spitalului, subsemnatul, în calitate de manager, neputând lua decizii în ceea ce priveşte retragerea temporară a unor medici din serviciul de gardă al spitalului.

Pe marginea actului amintit pe care îl pun la dispoziţia tuturor persoanelor interesate, cererea domnului doctor Oprea îndrumată către directorul medical al spitalului şi către şeful de secţie a avut drept rezoluţie Evaluarea domnului doctor prin Departamentul de Medicină a Muncii şi examen psihiatric în vederea stabilirii capacităţii de muncă a acestuia, în contextul solicitării făcute.

Nu am amintit despre acest eveniment decât pentru a pune faptele în adevărata lor lumină, nu pentru a face pe cineva „nebun”, aşa cum s-a scris în mass-media. Poate că nu am comunicat într-o formă adecvată discursului public. Nu sunt specialist în discursuri, sunt doar un cadru medical şi manager al unei instituţii medicale.

Dacă asta s-a înţeles, repet aici, cu toată fermitatea: niciodată nu m-am gândit la aşa ceva. Mai mult de-atât, oricine ar proceda altfel, atacând un coleg care nu a făcut decât să-şi exprime punctul său de vedere legat de activitatea spitalicească, ar fi o persoană neelegantă, demnă de dispreţul opiniei publice. Nu am intenţionat să jignesc pe nimeni, nu am făcut-o şi nici nu o voi face vreodată. Am spus doar adevărul, dând o informaţie corectă, care se cuvenea a fi amintită în contextul în care opinia publică trebuia să aibă o imagine completă a situaţiei de fapt.

Mai mult de-atât, starea de oboseală la care face referire colegul meu este un fapt real şi cât se poate de firesc, medicii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti lucrând ore suplimentare, într-un flux continuu, în care oboseala şi stresul diferitelor situaţii întâlnite zilnic îşi pune amprenta pe orice persoană, indiferent că se numeşte chirurg sau simplu angajat. Legat de materialele sanitare la care face referire domnul chirurg, fac menţiunea că achiziţionarea materialelor sanitare se face în urma solicitărilor şefilor de secţie şi în limita finanţării pe care spitalul o are prin contract cu CAS Prahova.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu achiziţionarea medicamentelor care se realizează în baza unor referate de necesităţi stabilite de şefii de secţie. Este mai mult decât evident că nu se poate efectua un act medical fără cele necesare, este adevărat că există şi aparatură învechită, este adevărat că avem medici care fac eforturi uneori eroice, şi aici nu sunt cuvinte mari deloc, credeţi-mă, pentru a rezolva diferitele situaţii de urgenţă medicale întâlnite. Totodată, este adevărat că sunt multe nevoi şi că spitalul ar putea să arate mai bine, în general.

Însă de la realitatea prezentă în Spitalului Judeţean Ploieşti şi până la etichetarea drept „spitalul groazei”, „spitalul morţii” şi atâtea şi atâtea jigniri aduse nu mie, pentru că aici nu vorbim de mine, ci despre un colectiv de oameni care muncesc zi şi noapte pe altarul medicinei este cale lungă. Nu sunt cuvinte mari deloc, vă repet. Avem medici extraordinari, avem personal calificat, sunt oameni care îşi văd de treabă în condiţiile avute şi sunt îndureraţi când văd că sunt etichetaţi toţi la fel, pentru greşeala unui chirurg, oricare ar fi el acela, sau pentru nepoliteţea unei asistente sau a unui doctor, oricare ar fi aceştia.

Nu pot să nu apăr instituţia în care îmi desfăşor activitatea împreună cu colegii mei şi să repet, la final următoarele: oricâte se vor spune, imaginea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti ca fiind un spital de lumea a treia este una falsă, o imagine care loveşte în oamenii de bună-credinţă care îşi fac meseria aici. Îmi susţin cele menţionate şi prin a vă informa că, anual, din unitatea noastră se externează peste 55000 de pacienţi, dintre care mai mult de 26000 sunt pacienţi externaţi din secţiile chirurgicale ale spitalului.

Din punct de vedere statistic, rata mortalităţii se află la nivelul valorii medii naţionale, infecţiile nosocomiale sunt în număr restrâns, iar indicele şi rata de utilizare şi ocupare a patului se află peste mediile naţionale, arătând, astfel, o adresabilitate crescută. O să se spună că vorbesc despre statistică., însă, la nivelul unei instituţii de mărimea şi importanţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi statistica reprezintă o cuantificare grăitoare a activităţilor medicale, a muncii colegilor mei.

Sper că aceste gânduri sincere vor fi reflectate corect de toată lumea şi, ca deobicei, îi stau oricui la dispoziţie pentru detalii legate de activitatea instituţiei noastre.

Cu consideraţia,

Adrian Strâmbeanu,

Manager Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti