Cat de cretin sa fii?! Prins pe cand fura scaune din scoala SF ANDREI din Ploiesti
Miercuri, 18 decembrie 2013, în jurul orei 19.30, în urma unei sesizări înregistrate la dispeceratul Poliției Locale Ploiești, un echipaj mobil s-a deplasat la „Școala Sfântul Andrei”, unde exista suspiciunea că un individ sustrage scaune din incinta unității de învățământ. La fața locului, polițiștii locali l-au depistat pe numitul G.G., angajat al firmei de pază ce asigura servicii unității de învățământ, care își însușise patru scaune pliante din metal. Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, cu domiciliul în Comuna Sângeru a fost predat lucrătorilor din cadrul Secției 2 Poliție, pentru continuarea cercetărilor.