1.600 de lei, ultimul salariu mediu net cunoscut din Romania, in 2013

1.600 de lei, ultimul salariu mediu net cunoscut din Romania, in 2013

În luna octombrie 2013, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2232 lei, cu 0,4% mai mare decât în luna septembrie 2013. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1615 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 6 lei (0,4%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în intermedieri financiare (3829 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (900 lei).  Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum. Indicele câştigului salarial real pentru luna octombrie 2013 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 100,1%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 122,0%, cu 0,1 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna septembrie 2013.

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework