Cele mai amuzante declaratii facute in 2013 in Parlament - Antonescu - Uneori, poţi ofta de plăcere!
Cristian Dumitrescu: "Aţi vorbit 1 minut şi 47 de secunde plin de substanţă. Eu n-am fost atent la ce aţi spus, dar aţi spus lucruri foarte interesante".
Cristiana Anghel: "N-am să pot să stau cu ochii închişi şi cu gura închisă, spunând: «Da, este bine ceea ce se întâmplă»".
Anca Boagiu: "Păi, azi dimineaţă auzeam că stăm capră în faţa Uniunii Europene..., şi că ne bubuie pe Schengen, şi leagă de MCV, şi nu ştiu ce nu facem, iar acum aud un coleg care se supără că trebuie să avem o poziţie care să spună: domnule, nu sunt de acord cu ce-mi propui tu, Uniune Europeană".
Crin Antonescu: "Nu vă îngrijoraţi. Uneori, poţi ofta de plăcere. Acesta era sensul oftatului meu".
Puiu Haşotti: "Dar, în sfârşit, mai simpatică a fost doamna Udrea când a zis: «Nu sunt un Băsescu cu fustă, sunt un Băsescu cu păr». Hm! Hm! Să renunţe doamna Elena Udrea la atâtea calităţi, la şarmul domniei sale numai de dragul de a se asemăna cu domnul Băsescu? Interesant".
Adrănel Cotescu: "Acea doamnă mândră, legată la ochi cu eşarfă şi având balanţa în mâna stângă şi sabia în mâna dreaptă devenise mai mult un domn majordom, cu o tavă pentru a servi camarila preşedintelui şi cu un prosop ca să cureţe în urma lui".
Tudor Barbu: "Voi fi cât pot de scurt. Fac bube la gură, fac alergie când aud asta cu populismul".
Paul Ichim: "Sunt în asentimentul colegei noastre, care a spus foarte frumos: «Noi vorbim, noi auzim». Probabil că declaraţiile politice o să trebuiască să le agăţăm pe Facebook, că avem pe cineva la Cotroceni care ne-a învăţat că, dacă vrem să mai spunem ceva fără să trecem pe aici, la acel Regulament destul de strâmt, o să trebuiască să vorbim pe Facebook".
Tudor Barbu: "Mi-am propus să nu fac declaraţii politice, pentru că, repet, sunt doar două camere de filmat, dintre care bănuiesc că niciuna nu funcţionează în acest moment. În sală sunt 14 senatori, deci undeva 8 la sută din membrii Senatului".
Crin Antonescu: "Secretarul Senatului... îmi semnalează cu atenţie, cu agerime şi fermitate, faptul că s-a epuizat programul de lucru. Nu pot să nu-i dau dreptate, chiar dacă e de la opoziţie. Vă mulţumesc. O săptămână bună! Umblaţi căile Domnului!"
Tudor Barbu: "Eu cred că o astfel de comisie ar trebui să lucreze nu numai cu persoane speciale (...), ci şi cu documente speciale. Pentru că dacă nu lucrează cu documente speciale, noi votăm o «apă sfinţită» care nu face nici rău, nici bine, ci creează un precedent periculos".
Haralambie Vochiţoiu: "Asistăm în această perioadă la atacuri fără precedent la adresa Bisericii Ortodoxe Române. Nu contează numele persoanelor şi nici partidul sau alianţa din care aceştia fac parte, pentru că, dacă le pronunţăm, îi facem oameni. Şi ei nu sunt. Ei sunt doar Satana ajuns în Parlamentul României".
Nicolae Moga: "Aflăm că Guvernul pritoceşte o nouă taxă, aceea de «pârloagă», pregătind-o probabil şi pe cea de «mârţoagă», după cum va arăta în curând schilodita noastră agricultură. Această măsură din puşculiţa cu nebunii şi alte acte normative ale Executivului vine după celebra Ordonanţă 8/2013, al cărei principal inamic care se cuvine taxat şi spoliat este agricultorul".
Cristian Rădulescu: "Ne împiedicăm în lucruri mărunte şi parcă reînvăţăm alfabetul acum. Amendamentul, dacă nu era în raport, mai putea să fie pus în plen printr-o mare excepţie, deci atunci când sunt greşeli de punctuaţie, mă rog, gramaticale, acestea pot fi puse în plen. Este singura situaţie".
Ilie Sârbu: "Acceptăm toate punctele de vedere, cu o precizare: rolul nostru, ca membri ai comisiilor, e să dezbatem în comisie şi virgulele despre care vorbea domnul rector Oprea. Acolo avem posibilitatea să punem virgulă, să facem acorduri".
Tánczos Barna: "Dacă (fermierul - n.r.) produce furaje şi ţine animale în curte sau în fermă, îl mai impozitează o dată şi pentru animalele ţinute, pentru unele dintre ele, pentru că, în această Ordonanţă, la categoria bovine nu se mai încadrează nici viţelul, nici taurul, nici boul, numai vaca".
Cristiana Anghel (interpelare adresată lui Horia Georgescu, preşedintele ANI): "Aţi vrut război. Aveţi război. Pe viaţă şi pe moarte. Pentru că mie îmi puteţi închide gura doar cu pământ, «Căci nu-i tot una leu să mori/ Ori câine-nlănţuit»".
Dumitru Oprea: "Pentru stenogramă. Tot ce s-a votat în urmă cu cinci minute este în afara votului dat de noi la începutul zilei de astăzi, până la ora 18.00. (...) Deci niciun vot nu poate fi recunoscut până când nu aţi trecut, pe procedură, prelungirea programului".
Crin Antonescu: "Aici este, la urma-urmei, o chestiune de cui îi merge bine ceasul".
Ionel Agrigoroaei (după ce un coleg i-a cerut să vorbească liber în plen pentru a se face mai bine înţeles şi să "lase puţin hârtiile"): "Domnule preşedinte Nicula, pot să vorbesc, chiar dacă puţin cu dezacorduri, şi fără hârtii, dar eu cred că am putut să mă fac bine înţeles că 5-7 ani înseamnă prea puţină experienţă şi ne trezim că o să punem la această ASF tineret fără experienţă sau cu alte intenţii, şi peste 2-3 ani, o să ne trezim cu sute de mii de oameni care îşi vor banii. Deci, de asta îmi este mie frică. V-am prezentat fără hârtie, domnule Nicula".
Gabriela Firea: "Dacă a fost doar o altă greşeală de comunicare, eu o să o iert pe (Cristiana Anghel - n.r.), pentru că tot invoca domnia sa Postul Paştelui, pe care îl ţin şi eu, şi nu doar «postul minţii». Trebuie să ţinem postul aşa cum spun cărţile sfinte, nu să inventăm noi peste noapte tot felul de posturi".
Haralambie Vochiţoiu: "Dacă Guvernul vrea să facă o bucurie de Sărbătorile de Paşti tuturor românilor cu venituri reduse, pentru a putea să-şi permită să plătească apa potabilă, sunt de acord să transformăm acest proiect de lege dintr-un proiect regional într-un proiect naţional".
Haralambie Vochiţoiu: "Vă spun sincer că, la modul cum v-am văzut pe cei din PSD, PNL şi PC că aţi votat de-a lungul timpului, aveam slabe şanse că, astăzi, această lege va trece. Dar să-l văd pe colegul meu Nicula că-şi ridică poalele în cap cu o minciună grosolană nu mă aşteptam. O să vă aduc o adresă în sensul acesta".
Cristiana Anghel: "Avem nişte reguli, iertaţi-mă, idioate, stabilite prin Regulament, în acest Parlament. N-ai voie să depui interpelare sau întrebare sau să spui lucrul acesta decât dacă o depui până joi la ora 10.00. N-ai voie să faci o declaraţie politică decât dacă eşti înscris pe listă. N-ai voie să faci aia, n-ai voie să faci aia".
Dorin Păran: "Dacă în România Ziua Pământului este foarte puţin sărbătorită, noi, parlamentarii României, am fi putut sărbători, să alegem să venim la serviciu cu bicicleta sau chiar în plimbare până la Senat. Am putea să începem ziua cu selectarea deşeurilor casnice şi ducerea lor în locuri special amenajate".
Cristian Rădulescu (despre "cadourile" pentru alegători): "Eu pot să-mi închipui că, dacă cineva doreşte să facă din asta un stimulent material, poate să dea cuiva o vestă şi cu o pelerină, şi cu un fular, şi cu o şepcuţă, şi cu nişte mănuşi, toate inscripţionate foarte discret cu sigla partidului respectiv, aşa ca la o casă de modă".
Tudor Barbu (declaraţia politică "Arta de a prosti poporul şi plăcerea poporului de a se lăsa prostit"): "Cu riscul să nu mă mai duc niciodată în faţa electoratului, voi spune ferm de la acest microfon că avem parte de a trăi în mijlocul unui popor care, cu fervoare, aşteaptă să fie prostit de politicieni. (...) Este trist să fii reprezentantul, fie şi vremelnic, în Senatul României al unui popor care, repet, cu fervoare, aşteaptă să fie prostit de noi, de politicieni, iar noi deţinem o artă de a-i prosti absolut unică în Europa".
sursa: www.zf.ro