Imprimă această pagină

Un ploiestean si-a jefuit patroana chiar de Sarbatori

Un ploiestean si-a jefuit patroana chiar de Sarbatori

La data de 09.01.2014, la sediul Secţiei nr. 1 Poliţie, din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti, s-a prezentat o femeie din Câmpina, care a sesizat faptul că la data de 07.01.2014, a constatat lipsa mai multor deșeuri feroase dintr-o magazie aparținând unei societăți comerciale din Ploiești, reclamanta având calitatea de reprezentant legal al societății. În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Compartimentului Investigații Criminale, care, în urma cercetărilor, au constatat ca în perioada sărbătorilor, începand cu data de 20.12.2013, în jurul orei 14.00, până la data de 06.01.2014, în jurul orei 08.30, societatea nu a desfășurat activități, angajații fiind liberi. La data de 07.01.2014, reclamanta a constatat că din magazia societății lipsea o cantitate de aproximativ 1.700 Kg deșeuri materiale feroase. În urma verificarilor efectuate, s-a stabilit faptul ca principalul suspect al furtului este un bărbat de 31 ani, din Ploiesti, angajat al societății prejudiciate, acesta fiind căutat la domiciliu, depistat și condus la sediul poliției în vederea audierii.  Deasemenea, s-a stabilit că materialele feroase sustrase au fost valorificate la un centru de colectare fier vechi din municipiul Ploiești.  În baza probatoriului administrat, în cauză a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.