Ai repartitoare de caldura, in casa? Scapa de ele, te jefuiesc

Ai repartitoare de caldura, in casa? Scapa de ele, te jefuiesc

 

Repartitoarele de costuri au erori foarte mari, ale căror limite pot ajunge la 24%, erori recunoscute și de Biroul Român de Metrologie Legală. Erorile acestor aparate sunt produse de factori interni (poziția senzorilor, caracteristica de transfer, etc.) dar și de factori externi (aproximativ 20 de factori — ex. corpuri învecinate caloriferului, acoperirea anticorozivă a caloriferului, suprafața elemenților de calorifer, numărul elemenților, materialul din care este confecționat caloriferul, curenții de aer, debitul agentului termic, etc.), factori variabili, imprevizibili, am putea spune necontrolabili și cu siguranță neluați în seamă în momentul în care se aplică corecțiile pentru transformarea citirilor repartitorului în cost al încălzirii. 

Corecțiile aplicate citirilor nu sunt certe, unice și standardizate, ci depind de bunul plac al fiecărei firme producătoare în parte. Metoda de utilizare a citirilor repartitoarelor nu este metrologică, cum obligatoriu ar trebui să fie, pentru că nu se utilizează citirile directe, ci acestea sunt modificate folosind corecții ce nu țin cont de factorii interni și externi ce influențează citirea, transformându-se în 'unități de calcul'. Se consideră in mod injust că 'unitățile de calcul' sunt proporționale cu consumul real, consum pe care trebuie să-l achităm ca fiind 'al nostru'. 

Repartitoarele  NU sunt supuse controlului metrologic al statului. Explicația instituțiilor statului este că 'furnizarea și facturarea energiei termice pentru încălzire ..., produsă și distribuită prin intermediul sistemelor publice centralizate ..., se fac în mod obligatoriu pe baza măsurării consumurilor prin contoare de energie termică', adică cele de branșament, iar între locatarii unui imobil de tip condominiu repartitoarele de căldură sunt utilizate la repartizarea costurilor, nu la măsurarea consumurilor fiecărui consumator în parte. 

 

Pentru mai multe informații despre repartitoare puteți accesa link-ul:  http://bit.ly/1icbYhX 

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework