Razie in Mimiu. Vezi ce-au gasit politistii

Razie in Mimiu. Vezi ce-au gasit politistii

 Între orele 05.30 și 08.30, s-a desfăşurat o razie în cartierul Mimiu efectuată de către polițiști din cadrul Secţiei nr. 4 Ploiești, în colaborare cu lucrătorii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova şi poliţiști de investigații criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti, având drept scop prinderea persoanelor urmărite, identificarea celor care au comis fapte penale sau contravenţionale şi care se sustrag urmăririi penale sau de la executarea pedepsei; depistarea infractorilor voiajori etc. Astfel, au fost controlate 9 societăţi comerciale, au fost legitimate 115 persoane, iar pe parcursul acțiunii au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale. De asemenea, au fost efectuate patru percheziții domiciliare, context în care a fost depistat și condus la poliţie pentru cercetări un bărbat suspectat de comiterea unor furturi de distribuitoare de aer de la vagoanele de marfă din stațiile C.F.R. Tot în acest context, a fost depistat un ploieștean, condamnat de Judecătoria Ploieşti la 2 ani și 4 luni de închisoare, pentru furt calificat. În același timp, alți doi bărbați au fost aduși la sediul secției de poliție, în vederea continuării cercetărilor în cauze privind furturile din anexe gospodăreşti.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework