Nu mai poti sa-ti vinzi terenul pana nu ceri voie vecinilor.
Vanzarea terenurilor agricole extravilane se va putea face numai cu respectarea unor drepturi de preemptiune, ceea ce va intarzia tranzactia cu cel putin o luna si jumatate, potrivit unei legi publicate miercuri in Monitorul Oficial.
Legea privind unele masuri de reglementare a vanzarii-cumpararii terenurilor agricole situate in extravilan si de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societatilor comerciale ce detin in administrare terenuri proprietate publica si privata a statului cu destinatie agricola si infiintarea Agentiei Domeniilor Statului va intra in vigoare la 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial.
Potrivit actului normativ, vanzarea terenurilor agricole se va face numai cu respectarea drepturilor de preemtiune acordate, la pret si in conditii egale, in aceasta ordine, urmatoarelor categorii de persoane: coproprietarilor, arendasilor, proprietarilor vecini, statului roman, prin Agentia Domeniilor Statului. Pentru a putea vinde, un proprietar trebuie sa inregistreze - la primaria din raza unitatii administrativ-teritoriale unde se afla respectivul teren - o cerere prin care solicita afisarea ofertei de vanzare a suprafetei agricole. Cererea este insotita de oferta de vanzare a terenului agricol si de documentele doveditoare (care urmeaza sa fie stabilite de Guvern prin norme de aplicare). Primaria afiseaza, pana a doua zi, oferta la sediu si, dupa caz, pe site-ul sau oficial. La randul lor, preemptorii isi pot manifesta dreptul de in termen 30 de zile, in scris. Ei trebuie sa comunice acceptarea ofertei vanzatorului si sa o inregistreze la sediul primariei unde aceasta a fost afisata.
In cazul in care mai multi preemptori de acelasi rang isi manifesta in scris intentia de cumparare si niciun alt preemptor de rang superior nu a acceptat oferta, la acelasi pret si in aceleasi conditii, vanzatorul va alege dintre acestia si va comunica numele acestuia primariei. In cazul in care un preemptor de rang inferior ofera un pret superior celui din oferta de vanzare sau celui oferit de ceilalti preemptori de rang superior lui care accepta oferta, vanzatorul poate relua procedura, cu inregistrarea ofertei de vanzare cu acest pret, cu preemptorii de rang superior. Aceasta procedura se va desfasura o singura data, in termen de 10 zile de la expirarea termenului de 30 de zile pana la care preemtorii puteau sa-si manifeste dreptul. La expirarea celor 10 zile, vanzatorul va comunica primariei numele preemptorului ales.
Daca in termenul de 30 de zile acordat, niciunul dintre titularii dreptului de preemptiune nu isi manifesta intentia de a cumpara terenul, vanzarea terenului este libera. Vanzarea libera a terenului la un pret mai mic decat cel cerut in oferta de vanzare, ori in conditii mai avantajoase decat cele aratate in aceasta atrage nulitatea absoluta. In plus de toate aceste proceduri privind drepturile de preemtiune, in cazul terenurilor aflate la o distanta de cel mult 30 Km de granite, in interiorul tarii, vanzatorul nu-si poate instraina pamantul fara un aviz al Ministerului Apararii Nationale. Aleasi regim il au si terenurile situate la o distanta de cel mult 2,4 km de un obiectiv special. De asemenea, in cazul terenurilor situate in zone cu patrimoniu arheologic, vanzatorul are nevoie de avizul Ministerului Culturii, care poate fi emis si in 20 de zile lucratoare - alta intarziere a tranzactiei.
In final, pentru incheierea contractului de vanzare in forma autentificata de notar, este nevoie de un aviz care se emite de catre structurile teritoriale ale Ministerului Agriculturii, pentru terenurile cu suprafata de pana la 30 de hectare inclusiv. Pentru terenurile cu suprafata de peste 30 de hectare, avizul il emite structura centrala a Ministerului Agriculturii.