Cum s-a furat o sacosa din sediul Politiei Locale Ploiesti

Joi, 23 octombrie 2014, în intervalul orar 12.30 - 13.30, în timp ce depunea formularele în vederea acordarii ajutorului de încălzire a locuinței, la Serviciul ajutoare de încălzire a locuinței cu agent termic, care își desfășoară activitatea într-o incintă a sediului Poliției Locale Ploiești, numitei C. P. i-a dispărut o sacoșă. Femeia, administrator de bloc, și-a lăsat plasa sprijinită de un birou, pentru a depune formularele locatarilor însoțite de acte doveditoare la birourile corespunzătoare din cadrul serviciului. La un moment dat, femeia a observat lipsa sacoșii. A solicitat sprijinul polițiștilor locali, care i-au oferit imediat posibilitatea de a urmări imaginile video înregistrate pe camerele de luat vederi amplasate pe holul clădirii și în exteriorul acesteia. Păgubita a identificat persoana care a plecat cu sacoșa și, deoarece aceasta părăsise de multă vreme curtea instituției, femeia a fost îndrumată să facă plângere la Poliția Municipiului Ploiești, în vederea efectuarii cercetărilor. Menționăm că Poliția Locala Ploiești nu are ca atribuții activitatea de cercetare și instrumentare a unei fapte cu caracter penal. În cursul acestei dimineți, imaginile video au fost puse la dispoziția lucrătorilor Secției nr. 4 de Poliție, unde a fost înregistrată plângerea femeii.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework