Sebastian Ghita a anuntat ca, din ianuarie, isi va face partid
”M-am gandit ca un nou partid politic, o noua platforma politica ar putea schimba ceva. Din ianuarie, strangem semnaturi pentru un nou partid. Victor Ponta nu e PSD. El a fost chemat ca sa reformeze acest partid, sa ii dea o sansa noua”, a anuntat duminica Ghita la Romania TV, potrivit stiripesurse.ro. Pe 26 noiembrie, Ghita si-a anuntat demisia din partid in urma unei discutii cu Victor Ponta, dupa ce, anterior, fusese foarte vocal impotriva lui Ion Iliescu. Ponta declara atunci ca Sebastian Ghita "a gresit" cand a luat-o "inaintea plutonului" si ca au fost colegi care au cerut sanctionarea sa. "Cred ca Sebastian Ghita trebuie sa inteleaga ca o organizatie merge dupa anumite reguli, nu doar dupa regula singulara a lupului singuratic. Inclusiv in ceea ce il priveste pe el, sunt foarte multi colegi care spun ca poate trebuie sa ne despartim de Sebi Ghita, poate ca daca nu intelege ce inseamna proiectul nostru, ii spunem multumim, e colegul nostru, a fost alaturi de noi, dar, de asemenea, ne despartim", a afirmat Victor Ponta.