Cine primeste pachetele alimentare ramase din Programul european 2014

Pachetele alimentare destinate persoanelor vulnerabile în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) și rămase în stoc vor fi redistribuite prin compensări între primării din același județ sau din județe diferite, stabilește o Hotărâre aprobată astăzi de Guvern. De asemenea, după compensarea între primării, pachetele de ajutoare alimentare vor fi suplimentate, conform nevoilor identificate. Suplimentarea se va face cu respectarea următoarelor condiții: · doar pentru persoanele care au primit anterior ajutoare alimentare, fie pe lista de cupoane, fie pe lista suplimentară; · se acordă maximum două cutii de ajutoare alimentare pentru fiecare persoană, cu același număr de pachete pentru toți beneficiarii din cadrul unei localități; · lista în baza căreia se vor distribui cantitățile suplimentare va fi avizată de primarul localității. Procedura compensării pachetelor alimentare a fost aprobată de Guvern în condițiile în care, în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), pentru anul 2014, unele primării au stocuri nedistribuite, iar alte primării au solicitări eligibile neacoperite. Populația vulnerabilă care face parte din categoriile eligibile pentru a beneficia de aceste ajutoare alimentare include grupuri care sunt excluse de pe piața forței de muncă, din sistemul de educație, sănătate, locuințe și alte servicii. Cele mai mari categorii includ persoane cu venituri reduse, copii aflați în situații dificile, persoane cu dizabilități și persoane vârstnice singure sau dependente.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework