Senatorii vor PENSII DE SERVICIU pentru condamnatii pentru coruptie. ASA CEVA????

Senatul respinge aplicarea de pedepse complementare pentru corupți. Codul penal va permite în continuare celor condamnați pentru corupție să beneficieze de circumstanţe atenuante, scutiri de executare, sentinţe cu suspendare și pensii de serviciu acordate tocmai în scopul evitării actelor de corupţie.

 

 

În şedinţa din 4 martie 2015 a plenului Senatului, cu 85 de voturi ale senatorilor PSD, LC și UDMR, din 116 prezenți, a fost respinsă inițiativa legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal. 

Urmează votul Camerei Deputaților.

 

Efectul corupției de stat este sărăcia cetățenilor, iar pedepsirea exemplară a corupților este absolut necesară pentru eliminarea acestui flagel mai din toate sectoarele societăţii.

 

Corupţia la nivel de stat a determinat în mare măsură rămânerea în urmă a României faţă de alte ţări fost comuniste şi reprezintă o mare ameninţare la siguranţa naţională.

 

Inițiativa legislativă pe care am depus-o la Senat, de modificare a Codului penal, vine în sprijinul instanţelor de judecată pentru a aplica pedepsele stipulate pentru fiecare act, fără a acorda însă circumstanţe atenuante sau scutirea de executare a pedepsei în cazul actelor de corupţie sau a infracţiunilor de serviciu, pentru a nu se compromite latura educativă a actului de justiţie.

 

Am propus, astfel, introducerea unor pedepse complementare, așa cum sunt înlăturarea pensiilor de serviciu, acordate tocmai pentru a se evita actele de corupţie, urmând ca persoana condamnată să primească pensia calculată conform principiului contributivităţii, și suplimentar, se propune împiedicarea pronunţării sentinţelor cu suspendare în cazul faptelor de corupţie sau a infracţiunilor de serviciu, respectiv imposibilitatea pronunţării pedepselor cu suspendare, având în vedere gradul de pericol social pe care faptele de corupţie îl reprezintă, indiferent de amplitudinea lor, prin puterea exemplului.

 

Prin această inițiativă legislativă, Codul penal ar fi fost pus în acord cu actualul Statut al magistraţilor, în care retragerea pensiei de serviciu a fost aprobată de parlament în anul 2014, prin modificarea Statutului magistraţilor, fiind considerată constituţională, respectiv retragerea pensiei de serviciu ne vizând anularea niciunui drept constituţional, ci doar anularea unui privilegiu, acordat de legiuitor magistraţilor pentru activitatea de aplicare corectă a legii şi nu pentru cei care o încalcă.

 

Inexistenţa în Codul penal a unei prevederi similare, pe care judecătorii să o aplice în decizia lor, duce la neaplicarea sau contestarea măsurii de retragere a pensiei de serviciu, aplicată de instanță unor persoane condamnate pentru fapte de corupție, dacă aceasta nu a fost dispusă de instanţa.

Lista senatorilor care au votat pentru respingerea propunerii legislative pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, 4 martie 2015, ora 16:35, detalii suplimentare aici: http://www.senat.ro/VoturiPlenDetaliu.aspx?AppID=65817e9b-091d-4af2-aed6-e66cdbad5de8

SENATORI DE PRAHOVA DE ACORD

PSD, Mitu Augustin-Constantin

PSD, Oprea Ştefan-Radu

PSD, Savu Daniel

PSD, Severin Georgică

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework