Vreme rea în toată țara până marți, la ora 23,00
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o avertizare de vreme rea, valabilă în toată țara, în intervalul 16 august, ora 23,00 - 18 august, ora 23,00. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toată țara. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor avea și aspect de vijelie, în noaptea de duminică spre luni, 16/17 august, în Banat și Oltenia, apoi și în celelalte regiuni. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în 24 de ore se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 20 de litri/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în zonele de deal și de munte, 35 — 40 de litri /mp. De asemenea, vor fi și căderi de grindină. În Dobrogea, manifestări ale instabilității atmosferice își vor face apariția din noaptea de luni spre marți (17/18 august).