Casa de Cultură Ploieşti merge la EXPO Milano 2015

Casa de Cultură “I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti va participa, în perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2015, la EXPO Milano 2015, în Săptămâna Meşteşugului Românesc, cu proiectul “Acasă, la români”. Proiectul cuprinde: 1. Ateliere de dansuri folclorice. Două perechi de dansatori, membri ai Ansamblului Folcloric “Prahova” al Casei de Cultură “I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti, vor participa la ateliere de dans popular. În acest sens, după o prezentare de câteva minute a unui dans caracteristic unei zone folclorice, dansatorii vor invita publicul prezent să înveţe paşii de dans popular românesc. Pentru fiecare zonă reprezentată în spectacol dansatorii vor avea costume tradiţionale româneşti specifice zonei respective, ilustrând diversitatea motivelor abordate în realizarea iilor, fotelor, ilicelor şi a altor obiecte vestimentare purtate pe teritoriul ţării noastre. 2. Atelier de pictură icoane pe sticlă. Artistul plastic profesionist Mihaela Laslo, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, va îndruma publicul doritor să participe la ateliere de pictură de icoane pe sticlă. Se va prezenta o scurtă istorie a tehnicii realizării icoanelor, iar publicului prezent i se va face o prezentare a ceea ce va urma să facă, a modului cum trebuie să folosească culoarea şi pensulaţia în funcţie de specificul icoanelor. Se vor pregăti şi pliante de prezentare a specificului icoanelor pe sticlă din Transilvania cu trimitere la Muzeul de icoane pe sticlă “Zosim Oancea” de la Sibiel. 3. Atelier de pictură pe linguri de lemn. În perioada propusă se vor organiza şi ateliere de pictură pe linguri de lemn. Sub îndrumarea unui coordonator, doritorii vor putea experimenta pictura şi sub această formă. Cele două ateliere se vor desfăşura în paralel. Prin urmare, proiectul „Acasă, la români” îmbină mai multe faţete ale folclorului românesc, de la cântece şi dansuri populare până la pictură pe sticlă şi pe lemn şi se adresează mai multor categorii de public. Expo Milano 2015 se desfăşoară în perioada 1 mai - 31 octombrie 2015 şi are ca temă generală „Hrănirea planetei, energie pentru viaţă”. Tema hranei permite iniţierea unor dezbateri comune dedicate găsirii soluţiilor pentru provocările colective la care umanitatea este chemată să răspundă, inclusiv dreptul la o alimentaţie sănătoasă, sigură şi eficientă. Cele 4 elemente centrale ale expoziţiei – alimente, energie, planetă, viaţă – se regăsesc printre priorităţile guvernamentale ale României: agricultură, energie, infrastructură, inovaţie/creativitate. Ţara noastră dispune în cadrul Expoziţiei de un pavilion naţional – „În armonie cu natura/Living with nature” – în cadrul căruia se organizează, de-a lungul celor 6 luni de participare, diverse manifestări şi evenimente culturale, care să asigure creşterea vizibilităţii valorilor culturale româneşti şi ilustrarea bogăţiei şi diversităţii formelor de expresie culturală, de la tradiţie la modernitate. Tipurile de proiecte culturale eligibile pentru participarea la Expo Milano 2015 includ – fără să se rezume la acestea – folclor, balet şi dans contemporan, teatru non-verbal, muzică de cameră şi instrumentală, jazz, interpretări vocale de la canto la muzică modernă. Condiţiile de eligibilitate au în vedere, printre altele: universalitatea şi accesibilitatea limbajului artistic folosit în proiectul respectiv, posibilitatea repetării/reluării periodice a proiectului pe parcursul unei zile/săptămâni/luni, flexibilitatea proiectului (sub aspectul scenografiei, decorurilor, montării scenice etc.).

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework