Dai muzica tare in apartament, noaptea? Vezi cat te costa "jmecheria"
Măsuri pentru sancţionarea comercianţilor ilegali şi restabilirea ordinii publice În perioada 25 - 27 septembrie 2015, în timpul activităţilor desfăşurate pe raza municipiului Ploieşti, poliţiştii locali au aplicat peste 100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 17.485 lei. Astfel, poliţiştii locali au amendat persoanele depistate că au consumat alcool pe domeniul public, au aruncat deşeurile menajere în alte locuri decât cele special amenajate, au circulat cu atelaje hipo pe trasee neautorizate, au sancţionat faptele de cerşetorie şi prostituţie ori deținerea de acte de identitate expirate. Totodată, în cursul zilei de duminică a.c., în intervalul orar 09.00 - 11.00, poliţiştii locali au monitorizat atât zona Gang Nord, cât şi strada Vasile Milea în vederea sancţionării şi îndepărtării persoanelor care comercializau ilegal produse pe domeniul public. A fost necesară şi prezenţa lucrătorilor operatorului de salubritate pentru a face curat în locurile menţionate şi a strânge ambalajele şi cutiile lăsate de comercianţi. De asemenea, poliţiştii locali au avut în atenţie şi respectarea normelor de convieţuire socială, prin deplasarea în diferite zone ale oraşului unde s-a semnalat faptul că se tulbură ordinea şi liniştea publică. O astfel de intervenţie a avut loc în dimineaţa zilei de duminică, 27 septembrie, ca urmare a unei sesizări înregistrate la dispeceratul instituţiei cu privire la faptul că pe strada Cuza Vodă, locatarul unui apartament din blocul B1 deranja liniştea publică prin zgomote puternice. În urma verificărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii locali l-au sancţionat pe numitul M.C. cu amendă în cuantum de 500 lei, conform Legii nr. 61/1991.