Inspector fiscal, prins de DNA Ploiesti în timp ce lua ȘPAGĂ. Anterior ceruse favoruri sexuale
Inspectorul fiscal prins în flagrant timp ce primea 2.000 de lei de la o denunţătoare a fost reţinut, în cursul serii, de către procurorii DNA Ploieşti, potrivit www.Mediafax.ro
Bărbatul a fost reținut timp de 24 de ore și va fi dus, miercuri, în fața instanței cu propunere de arest preventiv. -------- Procurorii anticorupție au prins, în flagrant, un inspector fiscal de la Administraţia Finanţelor Publice Dâmboviţa în timp ce primea mită de la reprezentate unei firme, căreia, anterior îi ceruse favoruri sexuale pentru a-i proteja firma, potrivit Mediafax. Bărbatul a fost prins marți după-amiază în timp ce primea mită suma de 2.000 de lei de la o femeie, administrator al unei societăţi comerciale. Inspectorul fiscal ceruse bani pentru a proteja firma respectivă în cazul unor controale, iar anterior primise şi alte sume de bani de la femeia de afaceri, au precizat sursele citate. Apropiaţi ai denunţătoarei susţin că, anterior flagrantului, aceasta s-a mai întâlnit cu inspectorul fiscală pentru a-i da suma pretinsă, însă bărbatul i-ar fi spus că nu mai vrea bani şi i-ar fi solicitat, în schimbul protecţiei, favoruri sexuale.