Ploiesteanca de la Mediu cere sprijinul UE împotriva tăierilor ilegale de pădure

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu și secretarul de stat pentru domeniul Păduri, Dan Popescu, s-au întâlnit vineri, 22 octombrie 2015, la sediul MMAP, cu reprezentanții organizației Environmental Investigation Agency US (EIA), tema discuțiiei fiind colaborarea în lupta împotriva tăierilor ilegale de pădure. La întâlnire au participat directorul executiv al EIA, Alexander Von Bismarck, coordonatorul de programe pentru Eurasia al EIA, David Gehl, președintele asociației Agent Green, Gabriel Păun și alpinistul Alex Găvan. Reprezentanții EIA au prezentat conducerii MMAP concluziile raportului privind tăierile ilegale de păduri din România, publicat miercuri, 20 octombrie. Ministrul Grațiela Gavrilescu a mulțumit participanților pentru sprijinul pe care îl oferă României în lupta împotriva tăierilor ilegale ”Datele prezentate de dumneavoastră confirmă ceea ce am descoperit și noi în investigațiile derulate, atunci când am ridicat problema tăierilor ilegale în CSAT. Tocmai din aceste motive am înființat Garda Forestieră, și am decis îmbunătățirea Radarului Pădurilor. Raportul dumneavoastră arată că măsurile dure pe care le-am dispus în ultimele luni sunt complet justificate”, a declarat demnitarul român. În contextul noilor regulamente europene privind tăierile ilegale de pădure, ministrul Grațiela Gavrilescu a precizat că toate statele membre trebuie să ia măsuri. ”Voi face un apel către toate statele membre UE, să vină alături de România în lupta împotriva tăierilor ilegale. Ne dorim o poziție fermă și măsuri concrete din partea tuturor. În opinia noastră, oricine permite comercializarea de masă lemnoasă de proveniență ilegală, oricine închide ochii sau participă activ în acest proces, poate fi considerat părtaș într-o activitate criminală”, a precizat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. La rândul său, directorul executiv al EIA a menționat că eforturile Guvernului României din ultima perioadă sunt vizibile și apreciate. ”Știm că efortul autorităților statului de a combate tăierile ilegale este semnificativ, tocmai de aceea dorim să venim în sprijinul dumneavoastră. Apreciem în mod deosebit acțiunile specifice în investigațiile dumneavoastră care au vizat mai mulți operatori economici din sectorul forestier și ne dorim ca ele să continue”, a adăugat Alexander Von Bismark. În ceea ce privește elaborarea legislației subsecvente a Codului Silvic, secretarul de stat Dan Popescu a prezentat interlocutorilor stadiul acesteia și modul în care societatea civilă poate ajuta la elaborarea actelor normative. ”Suntem într-un stadiu avansat, a durat poate puțin mai mult, dar este pentru prima dată când în elaborare au fost implicați toți cei interesați, de la micii proprietari de pădure la Academia Română, de la ONG-uri la instituții ale statului. Chiar săptămâna viitoare vom prezenta Guvernului normele de valorificare ale masei lemnoase, un act normativ de o importanță deosebită pentru sectorul forestier, care practic reglementează piața”, a explicat secretarul de stat. Președintele Agent Green, Gabriel Păun, a apreciat transparența cu care s-a lucrat în elaborarea actelor normative și a reiterat implicarea organizației pe care o reprezintă în acest proces.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework