Nevasta de fost ministru de Interne, acuzata de spionarea ilegala a angajatilor

Directoarea Apa Nova Bucureşti, Lavinia Săniuţă și directoarea adjunctă, Giovana Soare, au fost puse sub control judiciar prin decizia procurorilor DNA. Decizia DNA, anunțată miercuri, arată că procurorii au schimbat încadrarea juridică a celor două directoare, din cea de martor în cea de suspect. Din acest moment, ele nu mai au voie să exercite funcții de conducere în cadrul companiei. DNA Ploieşti a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru directoarea generală a SC Apa Nova, Lavinia Săniuţă, şi pentru directoarea adjunctă a companiei Giovana Soare în dosarul în care cele două sunt suspectate de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. În plus, Lavinia Săniuţă este suspectată şi că a avut cunoştinţă şi a participat la interceptarea ilegală a unora dintre angajaţii companiei, spun surse citate de Mediafax. Măsura preventivă impusă de procurori implică, de asemenea, interdicţia impusă celor două de a exercita orice funcţie în cadrul companiei Apa Nova. La ieşirea din sediul DNA Ploieşti, unde s-au aflat timp de mai multe ore, Lavinia Săniuţă şi Giovana Soare au refuzat să facă orice declaraţie. De altfel, conform surselor citate, şi în faţa procurorilor DNA cele două au uzat de dreptul la tăcere, refuzând să dea orice declaraţie, iar în orele petrecute în faţa procurorilor ele au luat la cunoştinţă acuzaţiile care li se aduc şi care sunt probele de la dosar. Anterior, în momentul în care au sosit la audieri, cele două au spus că, în opinia lor, nu au greşit cu nimic în activitatea lor în cadrul Apa Nova, iar Giovana Soare a confirmat că este suspect în dosar. Întrebată ce ştie despre acuzaţiile formulate de procurori potrivit cărora angajaţi ai Apa Nova ar fi fost filaţi şi interceptaţi ilegal de către un serviciu specializat din cadrul companiei, dar şi de către firma Sis Strategy, Giovana Soare a răspuns că a avut "o bănuială" în această privinţă, dar că nu are dovezi în acest sens. "Eu am avut o bănuială personală, dar e bănuială, nu sunt probe. A fost o bănuială personală din cauza zvonurilor. Probe nu am avut niciodată", a spus Soare. Întrebată dacă s-a simţit vreodată filată, aceasta a spus că nu.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework