Fundația Comunitară Prahova și Clubul de Networking anunță lansarea unui nou Fond
Fundația Comunitară Prahova și Clubul de Networking anunță lansarea Fondului „Ne pasă – ne implicăm – ajutăm! Începând de astăzi, 14 decembrie 2015, și până la sfârșitul lunii septembrie 2016 Clubul de Networking a decis să sprijine o inițiativă locală. Prin fondul constituit, copiii de la afterschool-ul coordonat de Asociația Pentru Educație Non-Formală din Ploiești vor putea să-și desfășoare activitățile educaționale și anul viitor. Cei 15 copii din cadrul afterschool-ul, care provin de la Școlile Gimnaziale Anton Pann si Mihai Eminescu, din clasele I-IV, beneficiază zilnic de ajutor pentru efectuarea lecților, un sandwich, dar și alte activități nonformale desfășurate de voluntarii asociației. Fondul „Ne pasă – ne implicăm – ajutăm!” este o inițiativă a Clubului de Networking dezvoltat împreună cu Fundația Comunitară Prahova. Prin intregul mecanism de functionare, acest fond este un concept nou si inovativ de marketing comunitar, un model de implicare în comunitate pentru antreprenorii locali. Fondul va fi constituit dintr-un procent din cotizațiile membrilor, dar și alte activități organizate de membrii Clubului. Alături de suportul financiar, Clubul de Networking va oferi suport și prin implicarea voluntară a membrilor săi în activitățile de educație oferite de Centrul After-School. Clubul de Networking își desfășoară activitatea sub sloganul „Afacerile se fac între oameni!” și are ca scop crearea celei mai mari comunități de business din Romania. Clubul de Networking atrage oameni de calitate care se sprijină reciproc și oferă valoare celor din jur. Membrii Clubului de Networking fac parte antreprenori, liberi profesioniști, directori de marketing, manageri de vanzări și nu numai. Fundația Comunitară Prahova este o institutie locală care mobilizează resurse din comunitate și le canalizează către nevoi identificate în comunitate, contribuind la imbunătățirea calității vieții locuitorilor.