Homeless-i deranjanti, luati pe sus de Politia Locala
În perioada 11 - 13.12.2015, patrulele pedestre şi mobile aparținând Poliției Locale Ploiești au desfășurat acțiuni pentru depistarea persoanelor care încalcă normele de conviețuire socială, fiind aplicate un număr de 47 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.820 lei. În data de 13 decembrie 2015, în jurul orelor 19.55, în urma unei sesizări înregistrate la dispeceratul Poliției Locale Ploiești, un echipaj s-a deplasat pe strada Granitului, unde două persoane și-au improvizat un adăpost în imediata apropiere a blocului de la nr. 8, deranjând liniștea locatarilor din zonă. Cetățenii au reclamat că aceștia consumă băuturi alcoolice, proferează injurii și fac zgomot până la ore târzii din noapte. Polițiștii locali au identificat un bărbat, în vârstă de 50 de ani, precum și pe mama acestuia, de 71 de ani, care au fost conduși la Centrul social de urgență pentru persoanele fără adăpost. De asemenea, lucrătorii operatorului de salubritate s-au deplasat la fața locului, pentru a igieniza domeniul public.