Ploiestiul de demult - cum se numea revista de care acum nu mai stie nimeni nimic

Ploiestiul de demult - cum se numea revista de care acum nu mai stie nimeni nimic

La 1900, orasele si satele Romaniei erau la acelasi nivel, din punct de vedere publicistic. Asa se face ca in ziarul Albina din mai 1898 se consemna aparitia unei publicatii numite Satul, fondata in comuna Teisani, din apropierea Ploiestiului. Ziarul consemneaza si numele fondatorului, Dumitru S. Brezeanu. Nici Biblioteca Nationala, nici Arhivele Statului nu detin vreun exemplar din revista Satul, publicata la Teisani, asa ca nu stim ce continea.  

Faptul că Teişanii apare în registrele Brasovului în anul 1529, certifică schimburile de mărfuri dintre localnici şi locuitorii de peste munţi. Teişanii însă au intrat în istorie odată cu lupta dată aici de oastea lui Radu Şerban. O menţiune documentară a Teişanilor apare şi în anul 1788 – în memoriile generalului Bauer, iar în 1815 în lucrarea „Istoria generală a Daciei” se menţionează două sate: Teişanii Megieşi şi Teişanii Străini.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Teișani era formată doar din satul de reședință, făcea parte din plaiul Teleajen din județul Prahova și avea 1355 de locuitori. În comună funcționa o școală deschisă în 1894, o moară pe un iaz de lângă râul Teleajen și două biserici ortodoxe — una fondată de locuitori în 1878 și una mai veche, al cărui clopot purta o inscripție ce arată că a fost turnat la 1786. Pe teritoriul actual al comunei era organizată și comuna Olteni, formată din satele Olteni, Știubeiu și Valea Stâlpului, având 1200 de locuitori și 298 de case. În comuna Olteni funcționau 2 mori de apă pe Teleajen și două biserici ortodoxe — una construită în 1870 pe locul alteia vechi în satul Știubeiu; și alta în Olteni, datând din 1805.[10] Satul Bughea de Sus aparținea comunei Bughiile, și avea o biserică ortodoxă fondată de localnici la 1837.[11] În perioada interbelică, situația administrativă s-a păstrat. Astfel, în 1925, după cum consemnează Anuarul Socec, comuna Teișani avea 1538 de locuitori,[12] în vreme ce comuna Olteni avea 1485. În 1950, comunele Teișani, Olteni și Bughiile au fost arondate raionului Teleajen din regiunea Prahova și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești. În 1968, la reforma administrativă, județul Prahova s-a reînființat, iar comunele Olteni și Bughiile s-au desființat, prima fiind inclusă în întregime în comuna Teișani, iar cealaltă fiind împărțită între comunele Gura Vitioarei (satul de reședință, Bughea de Jos) și Teișani (satul Bughea de Sus). Două obiective din comuna Teișani sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Prahova ca monumente de interes local, ambele fiind clasificate ca monumente memoriale sau funerare și ambele aflându-se în satul Olteni: casa Ștefan Gheorghiu (secolul al XIX-lea) și o cruce de pomenire din piatră datând din 1804 și aflată în centrul satului.

Ai hartii, ziare sau fotografii vechi? Trimite-ni-le la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. si impreuna vom face cunoscuta istoria secreta a Ploiestiului si a vecinilor sai.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework