Concordia: 20.000 de lei pentru sase spectacole
Organizația Umanitară CONCORDIA a implementat în perioada august-noiembrie proiectul „Tinerii și comunitatea”, finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului cu suma de 19.786 lei. Beneficiarii proiectului au fost reprezentați de 30 de tineri din București și Ploiești, cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani, afectați de probleme sociale care le-au marcat vârsta copilăriei și care continuă și în prezent să le afecteze integrarea socială și profesională. În cadrul proiectului, aceștia au avut ocazia ca, sub îndrumarea personalului specializat al Organizației Umanitare CONCORDIA, să pună în scenă spectacolul „Șoaptele străzii: lumini și umbre”. Cele șase reprezentații puse în scenă au inclus pantomimă, spectacol de marionete, teatru cu umbre, momente îmbinate cu piese muzicale și dans, și s-a derulat cu participarea tuturor tinerilor selectați în proiect.
Mesajul ales pentru momentele de teatru s-a concentrat pe sensibilizarea comunității asupra dificultăților cu care se confruntă tinerii / persoanele fără adăpost, provocările pe care le aduce viața în stradă (anturaj, droguri, boală, lipsa unei familii, respingere, marginalizare, uneori deces), efortul depus de aceste persoane pentru reabilitare și dorința acestora pentru a duce o viață normală și de a avea o familie.
Cele șase reprezentații au fost susținute în spații puse la dispoziție de Biblioteca Metropolitană Bucuresti și școli din Capitală și au reunit peste 150 de spectatori.
„Niciodată nu m-am gândit la cei care trăiesc în stradă în acest mod. Suntem egali indiferent de experiențele pe care le trăim. Nu poți să privești un om care stă în stradă la fel, după ce vezi acest spectacol, și mai ales după ce înțelegi că spectacolul este pus în scenă de tineri care au trăit experiențe similare”, spune un spectator.
Organizația Umanitară CONCORDIA este o organizație independentă, neguvernamentală și nonprofit, activă la nivel internațional, care are ca misiune susținerea familiilor aflate în dificultate și (re)integrarea socială (familială, școlară, profesională) a copiilor, tinerilor și adulților, spre o viață autonomă și responsabilă. Proiectele se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani, Județul Prahova, și se adresează unui număr de peste 2.000 de copii, tineri și adulți doar în 2016. Pentru mai multe informații, accesați www.concordia.org.ro.