Vicele CJ Prahova, Ludmila Sfirloaga, la Adunarea Euroregiunii Siret-Prut-Nistru
Vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Ludmila Sfîrloagă, a participat vineri,17 noiembrie 2017, în localitatea Leova – Raionul Leova (Republica Moldova) la Forumul președinților și Adunarea Generală a Asociaţiei ,,Euroregiunea Siret-Prut-Nistru”. Adunarea Generală a întrunit membrii euroregiunii - reprezentanţi ai unităţilor administrative ale Republicii Moldova şi a două Consilii Judeţene din România (Iași și Prahova). După cuvântul de deschidere al doamnei Ludmila Sfîrloagă – vicepreședintele Euroregiunii și al domnului Ion Gudumac – președintele Raionului Leova, a fost prezentat raportului interimar de activitate al Asociaţiei ,,Euroregiunea Siret-Prut-Nistru” pentru anul 2017. A urmat adoptarea hotărârilor cu privire la stabilirea cuantumului cotizației Euroregiunii Siret – Prut – Nistru pentru anul 2018, și cea privind modificarea procedurii de constituire a bugetului de venituri și cheltuieli al Asociaţiei Euroregiunea Siret–Prut-Nistru începand cu anul 2018. Un alt punct important pe ordinea de zi a fost acordarea statutului de membru observator al Asociaţiei “Euroregiunea Siret – Prut – Nistru” Județului Bistrița-Năsăud din România și Raionului Cahul din Republica Moldova. De asemenea, s-a făcut referire la activităţile şi proiectele viitoare, analizîndu-se propunerile venite din partea celor prezenţi precum și aprobarea planulu de activități pentru anul 2018. Totodată, adunarea generală a decis să susțină o inițiativă a Consiliului Raional Leova privind inițierea proiectului „Construcția Podului Transfrontalier peste râul Prut - Leova (MD) – Bumbăta (RO)”, proiect ce ar contribui la formarea coridorului de transport „Odesa (Ukraina)-Ștefan Vodă-Căușeni-Basarabeasca- Cimișlia - Leova (Republica Moldova)-Bumbata (România) drum național DN24A Bîrlad – Murgeni – Fălciu – Berezeni – Stănilești – Huși”, ca arteră de importanță regională și națională, care să asigure conexiunea între Uniunea Europeană și Europa de Est. Asociația Euroregiunea Siret-Prut-Nistru reunește 28 de raioane din cele 32 ale Republicii Moldova, Municipiul Bălți, Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia și 2 județe din România (Iași și Prahova). A fost constituită în anul 2005, ca persoană juridică română, cu sediul în municipiul Iași. Pe baza bunelor relații stabilite în Ucraina, în noiembrie 2012, Euroregiunea Siret-Prut-Nistru a semnat un acord de cooperare cu Euroregiunea Nistru, care include in lista membrilor regiunea Vinnița (Ucraina) și 7 raioane de pe frontiera de nord și nord-est a Republicii Moldova.