Marin Nicolae, noul sef al DNA Ploiesti
Procurorul Marin Nicolae este noul sef al DNA Ploiesti. Numirea sa s-a facut vineri, 3 august, si este valabila din 6 august. Marin Nicolae, Doru Ţuluş şi Mihaela Iorga sunt cei trei care au sesizat Inspecţia Judiciară după ce ar fi primit citaţii în dosarul deschis ca urmare a apariţiei înregistrărilor cu Codruţa Kovesi, în care li se solicita efectuarea testului poligraf. Tot despre Marin Nicolae exista o declaratie interesanta, data de Gigi Becali: "Cel mai mare om din DNA este un procuror pe nume Nicolae Marin. Îi transmit Codruţei că Nicole Marin este cel mai corect, cel mai capabil şi cel mai de onoare om pe care l-am întâlnit eu în domeniul Justiţiei. Am ajuns la concluzia asta pentru că m-a anchetat pe mine în dosarul de mărturie mincinoasă. Nu intru în detalii, pentru că nici nu o să înţelegeţi că e o legătură frăţească în Hristos. (...) Mă audia într-o vineri, era seara la 6 sau 7 şi a zis: 'Domnul Becali, mă scuzaţi că am întârziat, că am fost la vecernie.' Mi-a spus că merge la biserică de trei ori pe săptămână. Mi-a spus la un moment dat în birou la el: 'Domnul Becali, dumneavostră sunteţi ca dreptul Iov. Am plâns acolo'", a declarat Becali la B1 TV.