Făcută din monede și clopoței mici, pe lantic, pe sfoară roșie sau pe piele răsucită, salba românească traversează istoria României vorbind despre frumusețea femeii, despre familie și despre prosperitate. Era atât de importantă, ca simbol, încât de multe ori părinții vindeau animale din gospodărie pentru a cumpăra o salbă și a o oferi ca zestre fetei care urma să se căsătorească.

Salba românească face parte din moștenirea culturală natională dar n-a avut noroc de o imagine pe măsură, ca prietenă ei cea mai bună, ia. Încă de acum o mie de ani, femeile dace purtau la gât amulete rotunde, ca simbol solar purtător de noroc. La Muzeul de Istorie din Viena există, gasite in Ardeal, un colan dacic cu pandantiv rotund si nouă piese de argint și o salbă din aur cu 52 de pandantive-amulete.

Salba făcută din monezi, așa cum o știm noi, a apărut după 1860, când împăratul Frantz Josef a vizitat Transilvania și Banatul și a dăruit, unor românce, câteva monede imperiale. Femeile și-au pus monezile de aur printre amuletele din salbă, ca să arate onoarea care le-a fost făcută. Obiceiul s-a generalizat rapid: până la 1900, salbele erau deja de două feluri (de zestre și de podoabă), și apăreau în tranzacții notariale, acte de zestre.

În Ardeal, de exemplu, salbele se făceau cu monede românești și austrice, din salbele moldovenești nu lipsesc copeicile rusești din argint, iar în zona Dobrogea o salbă avea și monede turcești.

În primul și al doilea război mondial, 90% din salbele românești au dispărut. Româncele le topeau sau le vindeau, pentru a susține gospodăria văduvită de soțul plecat la război, sau pentru a finanța emigrarea familiei.

După 1945, autoritățile comuniste au vânat și confiscat puținele salbe rămase, astfel că acum mai există extrem de puține salbe originale.

Romii au preluat, de la țăranii români obiceiul salbelor, dar nu din considerente estetice, ci de logistică. Erau nomazi, traversau frecvent granițe și nu le foloseau la nimic banii emiși de o țară sau alta, așa că își țineau averea în aur. Văzând salbele la români, și-au făcut și ei podoabe de acest fel. Romii au păstrat însă doar modelul salbei de zestre, pe când adevărată frumusețe a salbelor românești se găsește la cele de podoabă, făcute din argint, un metal pe care românii îl considerau aducător de noroc și de sănătate.

Alexandra și tatăl ei au purces la recrearea acestor superbe bijuterii populare. Când clienta vrea ca salba să spună despre purtătoarea ei din ce zona folclorică provine, Alexandra se documenteaza pe tema simbolurilor, culorilor și materialelor specifice acelei zone. Tot ea caută și cumpără resturi de salbe și monede vechi, apoi face schițele, proiectează salba și face partea ușoară a manoperei. Lucrările complicate cad în sarcina tatălui ei, bijutier profesionist, cu 40 de ani de experiență. Totul se face manual, dupa metodele vechi, cu zeci de ore de muncă la fiecare salbă.

Pe cât de mult diferă costumele populare românești , în funcție de regiune, la fel difera si salbele. Pentru că erau create să completeze costumul popular, nu să-l acopere, au aparut peste 20-30 de modele de salbe românești: mici și cochete, la baza gâtului, sau bogate, împodobind întreg pieptul purtătoarei. De aici, si varientatea de salbe din portofoliul Salba Mariei.

cumpara o salba de AICI