Ploiesti - programul evenimentelor organizate pana de Revelion

Primăria Municipiului Ploiești organizează, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, o serie de evenimente artistice, care se vor desfășura, în fiecare seară, până în data de 21 decembrie 2018, pe scena care a fost special amenajată în fața Palatului Culturii Ploiești. 

Ca în fiecare an, surprizele pregătite, în cadrul acțiunilor derulate cu ocazia „Sărbătorilor de iarnă”, includ o serie de spectacole, care vor putea fi vizionate după următorul program:

 

 Luni, 3 decembrie 2018, începând cu ora 17.30, pe scena amenajată pe esplanada Palatului Culturii, îndrăgitul interpret Liviu Marin va susține spectacolul “Cântec, joc și voie bună”;

 

 Marți, 4 decembrie 2018, în intervalul orar 17.30-19.30, vor urca pe scenă să încânte spectatorii secțiile artistice de la Palatul Copiilor Ploiești, în cadrul unui spectacol încărcat de spiritualitate și folclor;

 

 În ajun de Moș Nicolae - miercuri, 5 decembrie 2018, Cercul de teatru al Casei de Cultură “I.L. Caragiale” Ploiești va susține un spectacol, iar de la ora 18.00, Școala de Arte “Vox Apollo” va oferi spectatorilor o serie de momente artistice inedite, imprimate de bucuria și jovialitatea Crăciunului. În dar pentru cei mici, de la ora 18.30, actorii Teatrului de animație “Imaginario” Ploiești  vor oferi spectacolul “Prostia Omenească”. Personajele marelui nostru povestitor Ion Creanga reușesc cu adevărat sa ne stârnească râsul, indiferent de vârsta.;

 

În finalul serii, Moș Nicolae va sosi printre copiii prezenți la scena de pe esplanada Palatului Culturii spre a le oferi cu drag mici surprize.

 

 Joi, 6 decembrie 2018, de la ora 17.30, copiii Școlii Gimnaziale “I. Grigorescu” Ploiești vor susține o scurtă piesă de teatru și un recital muzical, încărcat de emoție și magie, îndrumați de prof. Iuja Camelia;

 

 Vineri, 7 decembrie 2018, de la ora 18.00, revine pe scenă interpretul Liviu Marin cu un nou  spectacol “Cântec, joc și voie bună”, iar de la ora 19.00, ploieștenii vor fi delectați cu dansuri specifice grecești, menite să aducă o notă aparte și să încingă atmosfera, oferite de Ansamblurile comunității elene -  “Kymata” și „Hara” ;

 

 Week-end-ul continuă cu același ritm antrenant și sâmbătă, 8 decembrie 2018, când elevii trupei “Hit Music Talent”, coordonată de prof. Nicodim Alin, vor aduce pe scenă momente vesele de muzică ușoară și dance. De la ora 18.00, ne întoarcem la tradiție cu Ansamblul folcloric “Prahova Junior”, moment care va fi susținut, în continuare, de Grupul vocal “Prahova” al Casei de Cultură “I.L.Caragiale” Ploiești;

 

 Duminică, 9 decembrie 2018, de la ora 19.00, poate fi vizionat un spectacol oferit de Teatrul de Revistă “Majestic”.

 

În săptămâna 10-16 decembrie 2018, programul dedicat sărbătorilor de iarnă va continua oferind multe alte momente de tradiție autentică și divertisment, după cum urmează:

 

 Astfel, luni 10 decembrie, de la ora 17.30, pe scena amplasată pe esplanada Palatului Culturii, va fi din nou prezentă trupa “Hit Music Talent” cu un nou program artistic încărcat de feerie și bună dispoziție. De asemenea, de la ora 18.00, dornici să încânte auditoriul cu momente și cântece dragi din tezaurul folcloric românesc și nu numai, pe scenă vor urca, pe note muzicale, zeci de elevi ai Palatului Copiilor Ploiești;

 

 Marți, 11 decembrie 2018, pe scena amenajată pe esplanada Palatului Culturii, vor urca să împărtășească bucuria sărbătorilor de iarnă copiii Școlii Gimnaziale “Candiano Popescu” Ploiești, îndrumați de prof. Nae Georgeta, precum și elevi ai Colegiului Național “Jean Monnet” Ploiești, îndrumați de cadrul didactic Ilie Ana, iar de la ora 19.00,  actorii Teatrului de animație “Imaginario” Ploiești revin cu spectacolul “Păcală”, care readuce în fața micilor spectatori isprăvile cunoscutului erou al snoavelor populare românești;

 

 Miercuri, 12 decembrie 2018, seara va debuta cu un moment dramaturgic susținut de cercul de teatru al Casei de Cultură “I.L. Caragiale” Ploiești și va continua cu momente de muzică ușoară, dans și voie bună oferite de elevi ai Colegiului Național “Jean Monnet” Ploiești, îndrumați de cadrul didactic Rîpeanu Renata, precum și de copiii Clubului “Artist”, îndrumați de prof. Roxana Furtună. Seara se va încheia cu cântece și dansuri populare în cadrul spectacolului  “Cântec, joc și voie bună” susținut de  Liviu Marin;

 

 Joi, 13 decembrie 2018, de la ora 17.30, respectiv de la ora 18.00, vor avea loc două programe artistice încărcate de emoție și bun gust, care vor fi susținute de elevii Colegiului Național “Jean Monnet” Ploiești, îndrumați de cadrele didactice Drăgușin Mădălina și Baban Marilena. Seara va continua cu un alt moment artistic inedit, care va începe la ora 18.30,  și care va fi susținut de un grup de elevi ai Școlii „George Emil Palade” Ploiești, îndrumați de cadrul didactic Dumitrescu Nicoleta. Ulterior, de la ora 19.00, seara se va încheia cu un recital oferit de soliștii Teatrului de revistă “Majestic”;

 

 Vineri, 14 decembrie 2018, ploieșteni sunt așteptați la scena amenajată pe esplanada Palatului Culturii, unde, de la ora 17.30, vor putea viziona un recital plin de spiritualitate și bucurie, susținut de copiii Școlii “Nicolae Bălcescu” din Ploiești. De la ora 18.00, Ansamblul folcloric “Prahova Junior” cu Grupul vocal “Prahova” al Casei de Cultură “I.L.Caragiale” Ploiești vor prezenta un moment de viu grai al folclorului românesc;

 

 Sfârșitul de săptămână va include sâmbătă, 15 decembrie 2018, un spectacol de colinde, susținut de solistul Eduard Stoica, care, prin vocea sa de înger, a impresionat spectatorii și juriile de specialitate, câștigând numeroase premii naționale. 

 

 

 

 Duminică, 16 decembrie 2018, trupa Hit Music Talent va urca din nou pe scenă, începând cu ora 17.30, aducând în fața spectatorilor un recital plin de talent, muzică bună și voioșie.  De la cu ora 18.00, elevii Școlii Populare de Arte – secția Canto, Muzică Ușoară și Clasică, îndrumați de prof. Cristian Boldorea, ne vor încânta sufletele cu frumoase colinde de Crăciun aducând, astfel, spiritul sublim al sărbătorilor mai aproape. 

 

Săptămâna premergătoare Crăciunului va sta sub semnul luminii, creștinătății, dăruirii și speranței, seria de spectacole pregătite de municipalitate continuând, după cum urmează:

 

 Luni, 17 decembrie 2018, începând cu ora 17.30, zeci de copii ai Școlii Gimnaziale “Candiano Popescu” Ploiești vor colora tabloul tradițional al sărbătorilor românești cu cântece și dansuri populare bine-cunoscute. De la ora 18.00, elevii Școlii Gimnaziale “Nicolae Titulescu”, îndrumați de cadrul didactic Nicoleta Lamba, vor purta auditoriul pe aripi de poveste în sunetul îndrăgitelor cântece de Crăciun. Seara se încheie, de la ora 18.30, în ritmuri de muzică ușoară, în interpretarea copiilor de la Clubul “Artist”;

 

 Seara de marți, 18 decembrie 2018, va debuta, la ora 17.30, cu un spectacol al Clubului Zonta, sub îndrumarea doamnei Marcela Enache. Urmează un moment de dansuri și cântece populare oferite, începând cu ora 18.00, susținut de elevii prof. Gheorghe David. În finalul serii, în spiritul tradiției folclorice, se va desfășura un spectacol de dansuri populare oferit de Ansamblul “Concordia”, un grup cu o îndelungată activitate în județul nostru,  sub îndrumarea coregrafică a prof. Gheorghe Grama. 

 

 Miercuri, 19 decembrie 2018, de la ora 17.30, cei prezenți la scenă vor putea urmări scurte piese de teatru, oferite de elevii Cercului de teatru al Casei de Cultură “I.L. Caragiale” Ploiești, iar de la ora 18.00, numeroși elevi ai Școlii Gimnaziale “Sfântul Vasile” Ploiești își vor demonstra pe scenă talentul, însoțit de dragostea și pasiunea față de dansurile populare, presărate cu veritabile colinde românești. Începând cu ora 18.30, revine pe scenă trupa Hit Music Talent cu un spectacol plin de bucurie și voie bună. Seara se va încheia, de la ora 19.00,  cu spectacolul “Prostia Omenească” pus în scenă de actorii Teatrului de animație “Imaginario” Ploiești;

 

 Joi, 20 decembrie 2018, elevii Școlii Gimnaziale “I.A. Bassarabescu”, sub îndrumarea cadrului didactic Evelina Constantin, vor oferi un plăcut moment artistic în spiritul Crăciunului, iar de la ora 18.00, ploieștenii prezenți la scenă vor putea urmări un autentic spectacol încărcat de tradiție și folclor, susținut de Grupul vocal “Prahova” al Casei de Cultură “I.L.Caragiale” Ploiești și Ansamblul folcloric “ Prahova Junior” ;

 

 Ultima zi a lungului șir de evenimente organizate de municipalitate, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, vineri, 21 decembrie 2018, va debuta cu un spumos spectacol pop pentru tineret, susținut de trupa Hit Music Talent. 

 

Tot mai aproape de Crăciun, în clinchet de zurgălăi, ne vor purta în lumea poveștilor actorii Teatrului de animație “Imaginario” Ploiești cu spectacolul de teatru “Noaptea magică”, unde vom afla povestea celor trei oameni de zăpadă, care descoperă importanța prieteniei, în atmosfera magică a sărbătorilor. 

 

Seara plină de magie se va încheia cu un adevărat maraton de momente artistice deosebite, oferite într-o reprezentație de zile mari de actorii Teatrului de Revistă “Majestic”, dar și cu un concert extraordinar al Orchestrei Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești, care va dărui auditoriului clipe încărcate de emoție și virtuozitate. 

 

 

 

 

 

 

Vă așteptăm, așadar, să fiți prezenți în număr cât mai mare la aceste evenimente speciale, încărcate de frumos și trăire pe care Primăria Municipiului Ploiești vi le oferă, ca în fiecare an,  în semn de prețuire. 

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework