ce-a spus presedintele Iohannis la Ploiesti despre referendum
Preşedintele Klaus Iohannis a lansat, marţi, un nou atac la PSD, acesta spunând, la Ploieşti, că „sunt unii care s-au adunat într-o grupare PSD”, care fac campanie cu un discurs anti-european. „Hoţii s-au cocoţat în fruntea statului. Românii trebuie să dea un răspuns”, a spus Iohannis. Potrivit preşedintelui, alegerile europarlamentare şi referendumul vor reuşi să reaşeze România. „Trebuie să fim foarte clari în această privinţă. Alegerile europarlamentare împreună cu referendum sunt despre viitorul nostru al românilor. Nu e ceva abstract. Umblă tot felul de politicieni prin ţară şi încearcă să explice oamenilor că referendumul nu ar fi important deloc. Păi sigur nu e important fiindcă românii vor şti să dea răspuns acestor atacuri pesediste începută din prima lună a guvernării. Culmea asta au avut din capul locului pesediştii şi asta au făcut de doi ani jumate. În loc să se ocupe de problemele ţării să le rezolve se ocupă de dosarele lui Dragnea să le rezolve şi a altora ca el. Şi vă spun că aşa nu se poate. E momentul ca PSD să primească un răspuns foarte clar din partea românilor. Oamenii trebuie să meargă la vot, fiindcă e important cine ne reprezintă în PE, fiindcă e important să dăm răspunsul potrivit la referendum. Cum să putem merge mai departe când toate lumea vede un lucru ce nu mai poate fi ascuns. Hoţii s-au cocoţat în fruntea statului. Românii trebuie să dea un răspuns. Noi suntem un popor care vrea o justiţie dreaptă, un guvern performant. Noi nu suntem un neam de hoţi. Trebuie să dăm un răspuns la aceste întrebări”, a explicat preşedintele.