România TV, amendata cu 15.000 de lei din cauza unui ploiestean. Ghici cine e?
Romania TV a fost amendată cu 15.000 de lei pentru lipsa de reacție a moderatorului Victor Ciutacu, atunci când Sebastian Ghiță i-a amenințat cu bătaia pe protestatari, scrie paginademedia.ro. În ședința de marți, au fost trei propuneri de sancționare: 30.000 de lei, 25.000 de lei și 15.000 de lei. A fost votată sancțiunea cea mai mică, 15.000 de lei, propusă de Monica Gubernat, membru CNA. Sancțiunea a fost votată de Alex Kocsis, Orsolya Borsos, Monica Gubernat, Nicolaie Bălașa și Răsvan Popescu. Ceilalți membri prezenți au votat pentru celelalte variante de sancționare: Radu Herjeu și Gabriel Tufeanu au fost pentru sancțiunea de 25.000 de lei. Dorina Rusu a votat pentru amenda de 30.000 de lei. Sancțiunea a fost dată pentru încălcarea articolului 40 (5), potrivit căruia „Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.”
Iată un extras din emisiunea difuzată de Romania TV, din 7 martie: "Sebastian Ghiță: Va veni curând momentul. Dacă îi mai prindem pe străzi pa bandele Rezist, cum i-am văzut astăzi la Ministerul Justiției, s-ar putea să se întâlnească cu niște cetățeni de la Partidul România Unită care să le dea niște șuturi în fund. Și să-i trimită acasă. Că dacă Poliția nu-i trimite acasă, o să-i trimitem noi. Asta nu-i democrație!"