plagiatul neștiut lui Nichita Stanescu
„A vorbi despre limba în care gîndești, a gîndi – gîndire nu se poate face decît numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română. … Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci cînd am învățat o altă limbă. Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente, odată este patrie de pămînt și de piatră și încă odată este numele patriei de pămînt și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește. Cinstea vieţii mele şi idealul vieţii mele sunt acelea de a fi aşternutul pe care la nesomn să se poată odihni oricând sufletul ţării. Visul vieţii mele este să fiu cina la care stă vorbirea ţării mele când îi este sete de un vin şi de un viu.”
Acesta este cel mai faimos citat de proza al lui Nichita Stanescu. Se pare ca a fost rostit in 1982 si publicat in presa vremii. Printr-o bizara coincidenta, tot in 1982 apare in Romania volumul de poezii "Livro do Desassossego”, scris de Fernando Pessoa, cel mai faimos poet portughez, comparat frecvent cu Pablo Neruda, carte care se poate cumpara si in ziua de azi, chiar de pe eMag. Citam din carte: "Patria mea este limba portugheză. Îmi place să spun. O voi spune mai bine: îmi place să vorbesc. Cuvintele sunt corpuri atingătoare pentru mine, sirenele vizibile, senzualitățile întruchipate. Poate pentru că realitatea senzualității nu mă interesează deloc - nici măcar mental sau visător - dorința mea a fost transformată în aceea care creează ritmuri verbale în mine, sau îi ascultă pe ceilalți. Mă cutremur dacă spun bine. O astfel de pagină a lui Fialho, o astfel de pagină a lui Chateaubriand îmi fac toată viața furnicături în toate venele, mă fac să tremur tremurând încă dintr-o plăcere de neatins pe care o am. O astfel de pagină, chiar de la Vieira, în perfecțiunea sa rece a ingineriei sintactice, mă face să tremur ca o ramură în vânt, într-o amăgire pasivă a lucrului mișcat. La fel ca toți marii iubitori, îmi place încântarea de a mă pierde, în care plăcerea predării suferă în întregime. Și așa, de multe ori, scriu fără să vreau să mă gândesc, într-o reverie externă, lăsând cuvintele să mă facă să petrec, fetiță în poală. Sunt fraze fără sens, care apar morbid, într-o fluiditate a apei simțite, uitând pârâul unde valurile se amestecă și se estompează, devenind mereu alții, reușindu-se. Așa că ideile, imaginile, tremurând de expresie, trec pe lângă mine în procesiuni sonore de mătăsuri încețoșate, unde pâlpâie o lumină lunară de idei, reperată și confuză".
Fernando Pessoa a scris in anii 30, iar cartea sa de poezii a fost publicata prima oara in 1936. Volumul de poezii al lui Pessoa a fost tradus, din portugheză în românește, de Dinu Flămând, in 1982. Adica anul in care a Nichita Stanescu a lansat faimosul citat "limba romana este patria mea". Mai e ceva de spus?
Tags:
Publicat în: lifestyle
