Imprimă această pagină

Testul Cubului: incredibila dezvaluire a personalitatii tale

Testul Cubului: incredibila dezvaluire a personalitatii tale

Testul cubului din deşert este unul dintre cele mai cunoscute jocuri despre cunoaşterea de sine. Rezultatele Jocului Cubului vă vor lua prin surprindere şi vă vor uimi prin acurateţe, inţelepciune şi perspicacitate psihologică. 
Vă invităm să faceţi un joc pseudopsihologic extrem de interesant, ce are origini antice sufiste şi care vă poate face cunoştinţă cu propria personalitate într-o manieră unică şi fascinantă. Testul cubului este un test care interpretează semnificaţia simbolurilor din subconştient, relevând aspecte uimitoare despre personalitatea noastră. Luaţi, asadar, o foaie de hârtie si ceva de scris.

1. Imaginează-ţi că te afli într-un deşert întins... Mergi şi la un moment dat, îţi apare în faţa ochilor un cub.
- Cât de mare este acest cub şi în ce poziţie este faţă de tine?
- Din ce material este făcut? Este transparent sau opac?
- Este un material tare sau un material moale?
- Unde îl vizualizei: În aer, pe nisip?

2. În acest deşert iniţiatic, există şi o scară.
- Unde este poziţionată scara faţă de cub? Aproape? Departe?
- Cât de lungă este scara? Are trepte multe, puţine?
- Este o scară rezistentă sau o scară riscantă, care se poate rupe uşor?

3. Tot aici, în deşert, există şi un cal. Gândeşte-te la acest cal, imaginează-ţi-l în acest deşert.
- Ce fel de cal este? Descrie-l în câteva cuvinte.
- Este un cal legat sau liber?
- Cum se comportă?
- Unde este poziţionat calul faţă de cub şi scară?

4. Imaginează-ţi că în acest deşert există şi flori/o floare.
Descrie-le!
- Ce sentimente îţi inspiră aceste flori?
- Unde se află florile faţă de cub?
- Sunt mai multe flori sau doar una singură?

5. În deşert vine o furtună. Cum îţi imaginezi această furtună?
- Cât este de apropiată furtuna faţă de cub?
- E o furtună trecătoare sau una devastatoare, care va dura mult?
- Este o furtună care a cuprins tot deşertul sau doar o porţiune?
- Porneşte furtuna cumva dinspre cal, dinspre cub, dinspre flori sau scară? Dacă vizualizezi aşa ceva, notează-ţi.
- Afectează în vreun fel această furtună calul, florile, cubul sau scara?

6. Imaginează-ţi că furtuna distruge aproape tot din deşert, cu excepţia a 2 dintre cele enumerate: cub, cal, flori sau scară.
Notează-ţi pe o foaie de hârtie ce se întâmplă cu aceste elemente. Care sunt cele 2 elemente care supravieţuiesc?

Rezolvare 

Cubul te reprezinta pe tine, ceea ce crezi despre tine şi cum te autodefineşti. Dacă ai plasat cubul pe nisip, înseamnă că eşti o persoană bine ancorată în realitate, “cu picioarele pe pământ”. Ai simţul realităţii şi spirit practic. Dacă ai plasat cubul în aer sau dacă acesta pluteşte, înseamnă că eşti o persoană idealistă, visătoare, care trăieşte în lumea sa, deconectată de realităţile palpabile ale vieţii de zi cu zi. De multe ori, realitatea te surprinde şi îţi pare dură. Dacă cubul tău este transparent, înseamnă că eşti o persoană sincera şi deschisă. Dacă cubul tău este opac, înseamnă că eşti o persoană discretă, că nu îţi place să vorbeşti mult despre tine şi să dezvălui detalii intime. Dimensiunea cubului reflectă modul cum te autopercepi. Te supraevaluezi dacă cubul este mult mai mare decât tine şi te minimalizezi şi desconsideri, dacă acesta este mai mic. Dacă cubul este făcut dintr-un material puternic, înseamnă ca eşti o persoană puternică. Dacă cubul este făcut dintr-un material nerezistent, atunci eşti o persoană fragilă şi sensibilă. Pe de altă parte, felul în care vizualizezi cubul este şi el important. Dacă vezi doar partea sa plană, atunci eşti o persoană care are tendinţa de a fi superficială. Dacă vezi cubul în 3D, atunci eşti o persoană profundă, cu o mare putere de înţelegere. Vezi dincolo de suprafaţă.

Scara reprezinta prietenii. Cu cât scara este mai aproape de cub, cu atât eşti mai apropiat de prietenii tăi. Dacă scara este departe de cub înseamnă că îţi place să păstrezi o anumită distanţă faţă de prieteni. Ai o rezervă faţă de ei care vine fie din neîncredere, dezamăgire sau din teama de a nu fi rănit, fie pentru că nu consideri existenţa prietenilor în viaţa ta ca fiind atât de importantă. Cu cât are mai multe trepte scara, cu atât mai mulţi prieteni ai. Dacă scara este solidă înseamnă că prieteniile pe care le legi sunt şi ele solide, putând trece proba timpului, a distanţei sau a dificultăţilor. Dacă scara se poate rupe cu uşurinţă înseamnă că prieteniile pe care le legi sunt superficiale, cauzate de motive sau circumstanţe. Se pot strica la un moment dat tot din cauza circumstanţelor sau a motivelor.

Calul reprezinta partenerul de viata. Cuvintele pe care le-ai folosit pentru a descrie calul sunt caracteristicile pe care le doreşti de la partenerul/partenera de viaţă/soţ sau soţie. Felul în care se comportă calul denotă comportamentul pe care ţi-ar dori ca partenerul tău să-l aibă faţă de tine. În cazul în care calul pare a alerga liber, acest lucru denotă faptul că îi acorzi libertate partenerului tău. Totodată, un cal care fuge şi nu stă într-un singur loc indică un partener energic, dinamic, atras de călătorii şi de dorinţa de a fi implicat în permanenţă în ceva anume. Un cal care stă locului sau mănâncă indică un partener atras de confort, stabilitate şi de cămin, un partener căruia nu îi plac riscurile şi nici viaţa departe de cei dragi. Distanţa dintre cub şi cal arată cât de apropiat/distant eşti într-o relaţie. 

Floarea reprezinta copiii sau dorinta de a avea copii. Ceea ce gândeşti sau simţi în legătură cu aceste flori reprezintă ceea ce gândeşti şi simţi cu privire la copiii tăi, sentimentele pe care le ai faţă de aceştia. Proximitatea florilor faţă de cub indică cât de apropiat eşti de copiii tăi. Cu cât florile sunt mai aproape de cub, cu atât te simţi mai apropiat de copiii tăi sau de gândul de a avea copii. Numărul florilor indică numărul copiilor pe care doreşti să îi ai. Cu cât sunt mai mult flori, cu atât îţi doreşti să ai mai mulţi copii.

Furtuna simbolizeaza problemele tale si modul in care le confrunti. Proximitatea dintre furtună şi cub arată cât de intens te afectează aceste probleme şi cât de mult le laşi să te afecteze. Dacă în timp ce vizualizezi furtuna crezi că o să dureze mult, înseamnă că gândeşti acelaşi lucru şi despre problemele tale actuale. Dacă furtuna pe care o vezi este mare şi aproape înseamnă că şi problemele cu care te confrunţi le percepi ca fiind mari. Adesea ai tendinţa de a le exagera prin atitudinea ta. Adesea le laşi să te acapareze şi să îţi strice buna dispoziţie. Dacă furtuna pe care o vezi este mică şi departe de tine înseamnă că eşti în general o persoană calmă şi pozitivă, care poate depăşi problemele cu seninătate, cu fruntea sus şi nelăsându-le să te acapareze. Dacă furtuna cuprinde tot deşertul înseamnă că le laşi adesea să te copleşească şi să îţi perturbe întreaga viaţă. Dacă furtuna pleacă dinspre cal, înseamnă că problemele tale sunt legate de partenerul tău. Dacă furtuna pleacă dinspre scară, înseamnă ca problemele vin de la prietenii tăi. Dacă porneşte dinspre flori, înseamnă că problemele tale vin dinspre copiii tăi. Dacă furtuna începe să se desfăşoare dinspre cub înseamnă că problema ta eşti chiar Tu.

CELE 2 ELEMENTE CARE SUPRAVIEŢUIESC FURTUNII SUNT LUCRURILE CARE AU PENTRU TINE CEA MAI MARE IMPORTANŢĂ ÎN VIAŢĂ. ELE TE VOR AJUTA SĂ SUPRAVIEŢUIEŞTI INDIFERENT DE GREUTĂŢI ŞI DIFICULTĂŢI. DIN ELE ÎŢI TRAGI FORŢA ŞI PUTEREA DE VIAŢĂ, SUNT SURSA TA DE SPERANŢĂ.

Rubrica oferita de Salba Mariei, creator de bijuterii etnice românești