cercetari arheologice la 3 cetati dacice din apropierea Ploiestiului
În perioada 10-22 mai 2021, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, în colaborare cu Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan” al Academiei Române, a desfășurat cercetări arheologice în siturile de la Gura Vitioarei (cetate getică, sec. II - I a. Chr.), Homorâciu (cetate getică, sec I a. Chr. - I p. Chr.) și Plopeni - ”Cetatea Fetii” (fortificație aparținând primei epoci a fierului - Hallstatt), județul Prahova. Aceste situri fac parte din zona de interes major a Proiectului HILANDS – ”Peisaje ascunse: explorarea prin teledetecţie şi LIDAR a drumurilor, graniţelor şi câmpurilor de luptă din Carpaţii de Sud-Est”, finanțat de către Ministerul Cercetării și Inovării. La aceste cercetări din partea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova au participat dr. Bogdan Ciupercă, Cătălin Dîscă și dr. Tudor Hila. Din echipa de cercetare au mai făcut parte dr. Valeriu Sîrbu (coordonatorul proiectului), dr. Sebastian Matei, dr. Dragoș Măndescu, dr. Călin Șuteu și dr. Dan Ștefan. Având în vedere plasarea celor trei situri amintite pe Valea Teleajenului, de-a lungul unei căi de comunicație foarte importante, care leagă Transilvania de Muntenia, și a faptului că în cele trei situri nu s-au efectuat cercetări arheologice, în cadrul proiectului HiLands ne-am propus documentarea celor trei situri cu scopul de a determina stratigrafia, cronologia și dinamica locuirii.
În timpul cercetărilor derulate în această campanie s-a realizat o evaluare de teren (atât a siturilor propriu-zise cât și a zonelor înconjurătoare), sondaje arheologice și cercetări interdisciplinare; activități prevăzute în proiectul HiLands și planificate pentru anul 2021. S-au utilizat rezultatele investigațiilor LIDAR, UAV și geofizice (magnetometrie, electrometrie, etc) obținând rezultate deosebite atât în ceea ce privește stratigrafia și planimetria siturilor menționate. Au fost efectuate sondaje arheologice în principalele sectoare ale siturilor, atât pe platou cât și pe terase. În urma cercetărilor întreprinse a rezultat un material arheologic interesant și bogat ce va intra în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova. (dr. Bogdan Ciupercă, șef Birou Arheologie).