Lista parcurilor unde găsești și toalete
Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, în luna martie a.c, conducerea societății a dispus redistribuirea a două module toaletă în perimetrul Parcului Regele Mihai I al României (Sala Sporturilor). Decizia a fost luată de către directorul general al societății, în urma numeroaselor solicitări, primite din partea cetățenilor, în ceea ce privește necesitatea amplasării, în parcuri și grădini publice, a mai multor toalete publice. Astfel, în incinta parcului menționat, sunt amplasate trei module toaletă, respectiv în zona de acces principală (parcare) și în vecinătatea lacului (zonele aferente clădirii Sălii Sportului și a pistei destinată antrenamentelor). De asemenea, precizăm faptul că, toate cele trei toalete sunt prevăzute cu facilități destinate persoanelor cu dizabilități, iar amplasarea lor s-a realizat în funcție de posibilitatea realizării racordurilor la apă și curent electric. Totodată, menționăm că, în perioada Sărbătorilor Pascale, societatea noastră va amplasa un număr de 15 toalete ecologice, cu acces gratuit, în următoarele zone: Parc Câineni, Parc Nichita Stănescu (centrul civic), Parc Toma Socolescu, Parc Andrei Mureșanu, Parc Libertății, Parc Aurora, Parc Nord (OZN), Parc Mărășești, Parc Biserica Eroilor Tineri, B-dul Independenței. În același timp, reamintim cetățenilor că, în parcurile din zona străzilor Cameliei (Parc Nord) și Gheorghe Doja (Parc Mihai Viteazul) sunt funcționale alte două astfel de module toaletă.