Imprimă această pagină

Revelionul Pensionarilor 2023 - cum a fost

Revelionul Pensionarilor 2023 - cum a fost

“Revelionul pensionarilor 2023” a fost organizat, în acest weekend, de către Primăria Municipiului Ploiești. Peste 550 de membri ai asociațiilor de pensionari din Ploiești s-au bucurat, sâmbătă, 07 ianuarie a.c., de momente de relaxare și voioșie în cadrul “Revelionului pensionarilor”, eveniment cu tradiție, organizat de municipalitate. Începutul Noului An a fost, astfel, întâmpinat de pensionarii ploieșteni cu zâmbet, distracție și veselie, la petrecerea care s-a desfășurat într-un cadru festiv, unde invitații au degustat preparate rafinate și au petrecut într-o atmosferă plăcută, în ritm de dans, acompaniați de muzică bună. Organizat de municipalitatea ploieșteană cu sprijinul unor sponsori locali, “Revelionul pensionarilor” a fost un eveniment special, dedicat bunicilor noștri, înscriși în asociațiile de pensionari cu care administrația locală colaborează.