E jale pe șosele: 150 de amenzi la 230 de mașini.

În dimineața zilei de ieri, 6 iunie a.c., în jurul orei 07.30, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Sinaia, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe Drumul Național 1, în stațiune, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul București.  În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere reținut.  În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 13.45, polițiștii rutieri din cadrul Secției nr.1 de Poliţie Ploiești, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza municipiului, au oprit, pentru control, pe strada Ștrandului, un autoturism care avea montate plăcuțe cu numere provizorii de circulație. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 70 de ani, din orașul Mizil. Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că numărul provizoriu de circulație figurează ca fiind expirat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Ieri, 6 iunie a.c., polițiștii rutieri au desfășurat 5 actiuni, pe drumurile naționale din județ, în municipiul Ploiești, în orașele Breaza, Vălenii de Munte și în comuna Valea Călugărească, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Astfel, în cadrul activităților au fost legitimate 280 de persoane, au fost controlate 230 de autovehicule și au fost efectuate 95 de testări cu aparatul etilotest. În total, au fost aplicate 155 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 32.500 de lei. De asemenea, au fost reținute 6 permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework