40 de bijuterii auto vor fi vineri in traficul din Ploiesti
Comisia Municipală pentru Transport şi Siguranța Circulației a aprobat solicitarea Asociației Clubului Vehiculelor de Epocă privind închiderea circulației rutiere și eliberarea parcării de pe strada Erou Călin Cătălin (colț cu B-dul Republicii până la colț cu strada Emile Zola – zona dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ – intrarea B), în vederea parcării a 40 de automobile istorice, în dimineața zilei de vineri, 09 iunie 2023.
Asociația Clubul Vehiculelor de Epocă din Romania organizează, în perioada 9-10 iunie 2023, evenimentul “OLD CARS RALLY CHEIA 2023”, raliu de regularitate destinat posesorilor de vehicule istorice, etapa I-a din cadrul CAMPIONATULUI DE RALIURI DE REGULARITATE PENTRU VEHICULE ISTORICE, organizat de “Retromobil Club Romania”. Startul evenimentului va fi dat vineri, 9 iunie a.c., din fata Palatului Culturii din Ploiești (ora 10:01 start echipaj nr.1).Startul complet al acestei competiții se va derula în ziua respectivă, între orele 10.00-11.00, pe sensul de mers spre Bulevardul Republicii, iar traseul va continua pe această arteră principală de circulație, până la ieșirea din municipiul Ploiești, în trafic liber, cu respectarea tuturor regulilor de circulație.