Imprimă această pagină

Prahova - cod galben de caniculă.

Prahova - cod galben de caniculă.

ANM a emis cod galben de caniculă pentru județul Prahova. Avertizarea este valabilă timp de 24 de ore, începând de marți dimineață. „În Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, sud-vestul Transilvaniei și în Dobrogea continentală, pe arii relativ extinse va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 34 și 38 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi caldă, cu temperaturi minime în general între 17 și 20 de grade”, anunță ANM. Avertizarea va fi valabilă în București și în județele Alba, Argeș, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Ialomița, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Tulcea, Timiș, Teleorman, Vâlcea, Vrancea. Caniculă și disconfortul termic se vor înregistra și în zilele următoare, îndeosebi în jumătatea sudică a țării.