myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected].
Exista o tehnologie care, utilizand principiile fizicii cuantice, poate purifica aerul imitand metabolismul coniferelor. Acele de brad determina mici descarcari electrice care duc la polarizarea aerului si la aparitia ozonului, care distruge substantele urat mirositoare.
Aparatul inventat de trei ploiesteni, care au luat cu el medalia de aur la Salonul de Inventica de la Geneva in 2010, face mai mult de atat: el distruge impuritatile din aer prin arderea lor in plasma rece si emisie controlata de ozon. Astfel, poate crea perdele de aer ozonat, ca de munte, care sa "izoleze" atmosfera din spatiile de joaca de aerul poluat din jur, specific marilor orase.
Convertorul poate sa purifice si sa deplaseze mase importante de aer fara sa foloseasca un ventilator, sau alte elemente mecanice. De aceea, consuma foarte putina energie, cam cat un bec economic. Costul unui convertor electrocinetic este infim fata de avantajele aduse: sub 1.000 de euro bucata.
Cu finantarea Philips, din acest CONCURS, peste 30 de locuri de joaca din Ploiesti ar putea deveni, astfe, oaze de sanatate pentru copii. Acest aparat poate deveni o dotare-cheie si in gradinite, scoli, clinici si spitale de pediatrie, dar si in alte spatii publice folosite de copii. De aceea, myploiesti.ro invita toti ploiestenii sa voteze aceasta idee AICI.
VEZI GALERIE FOTO - La 10 ani după lansarea modelului cu cele mai mari cifre de vânzări din Romania, Dacia prezintă o serie limitată dedicată acestei aniversări. Clienții vor fi, cu siguranţă plăcut surprinşi să descopere noutăţile propuse la nivelul designului exterior și interior precum și echipamentele inedite, axate pe confortul la volan.
Seria limitată aniversară, denumită sugestiv „LOGAN 10 ANI”, este dezvoltată pe baza nivelului de echipare Lauréate și se prezintă publicului cu evoluții exterioare atractive, dintre care putem enumera:
- proiectoare fața dublu optice;
- sistem de semnalizare pe oglinzile retrovizoare;
- un stripping de culoare neagră la nivelul stâlpului central;
- protecții laterale de culoare neagră pentru portiere;
- mască de culoare roșu închis pentru blocurile optice spate;
- baghetă de decor de culoare neagră pentru bara de protecție spate;
- jante de oţel de 16’’ Dark Metal.
Spațiul interior beneficiază de o tapițerie și o ambianță nouă, precum și de o planșă de bord complet schimbată, dominată de consola centrală care încorporează un echipament prezent în premieră pe marca Dacia și dedicat exclusiv clienților din România, respectiv aerul condiționat cu reglare automată.
Clienții vor putea constata o serie de alte schimbări interioare în materie de design și echipamente, dintre care amintim: consola centrală „Noir Brillant”, aeratoarele centrale dreptunghiulare cu contur crom satinat, spațiu de depozitare închis in partea superioara a planșei de bord, mânerele ergonomice cu aspect "Noir Bleuté Brillant" pentru ușile din față, geamurile electrice față cu impuls pe partea șoferului (comenzile sunt acum pe portierele ușilor din față), geamurile electrice spate (comenzi pe portierele ușilor din spate dar și pe consola centrala).
Printre echipamentele opționale pe care clienții le pot achiziționa pentru un plus de conectivitate și de confort la volan se regăsesc sistemul Medianav cu harta Europei sau regulatorul cu limitator viteza (cruise control) alături de volanul îmbrăcat în piele.
Seria limitată „LOGAN 10 ANI” va fi echipată cu două tipuri de motorizări: un propulsor pe benzină (1.2 16V 75 CP) și un altul pe motorină (1.5 dCi 75 CP).
Paleta de culori disponibila rămâne cea valabilă pentru actuala gamă Logan.
În ceea ce priveşte preţurile, acestea sunt de 9 400 Euro (TVA inclus) în cazul motorizării pe benzină și de 11 300 Euro (TVA inclus) pentru motorizarea diesel.
Și, cum clientul român are toate motivele sa fie mândru de noul său „LOGAN 10 ANI”, o personalizare discretă este prevăzută pe seria limitată pentru a pune în valoare această aniversare istorică a gamei Dacia: pe custode este aplicat un sticker, iar o plăcuţă metalică ce conține logo-ul special al seriei limitate se află pe pragurile din față.
Comenzile pentru seria limitată aniversară „LOGAN 10 ANI” se deschid în întreaga rețea de agenți autorizați Dacia începând de mâine, 20 iunie 2014.
Pustanii de la Liceul de Arte care decoreaza fatade n-au spus totul: informatii venite de la Primaria Ploiesti arata ca ideea apartine oficialitatilor, iar sponsorul actiunilor este Dalkia, furnizorul de caldura al orasului. Uite si dovada:
Comunicat de presa - Primaria Ploiesti in parteneriat cu Liceul de Artă Carmen Sylva și SC Dalkia Termo Prahova SRL au demarat proiectul „ Coloram Ploiestiul”. Proiectul „Coloram Ploiestiul” este multianual si isi propune infrumusetarea Ploiestiului prin schimbarea aspectului estetic al punctelor termice din oras. In acest an ne-am propus sa coloram fatada a cinci puncte termice din Ploiesti, sperand ca in anii urmatori sa fie pictate toate punctele termice din oras. Pentru inceput, tinerii artisti ai Liceului de Arta „Carmen Sylva” au pictat punctul termic aflat in curtea liceului. La festivitatea de final de an scolar 2013-2014 a fost dezvelita si inedita pictura - o istorie a arhitecturii. Pentru finalizarea acesteia elevii au avut nevoie de doua saptamani de munca intensa si de 15 l de vopsea, pusa la dispozitie de SC Dalkia Termo Prahova SRL. Pana la finalul acestui an vor mai fi realizate picturi pe alte 4 PT din Ploiesti: - Punctul termic 17 Malu Roșu- strada Aleea Vlăsiei, - Punctul termic 2 Calea Bucuresti, Bulevardul București, lângă bloc 5 H, - Punctul termic 3 Centru, Strada Văleni, bloc 33 F, - Punctul termic 11 Vest, Aleea Bahluiului, bloc 150.
"Suntem 6 elevi de la sectia de arhitectura a Liceului de Arta ,,Carmen Sylva'' din Ploiesti. Cu toate ca ne defineste mai bine desenul cu creionul pe hartie, pictura monumentala pe care o practicam si o promovam pe aceasta pagina nu ne e intru totul straina. Totul a inceput printr-un proiect spontan in cadrul scolii, prin care am schimbat peretele fatadei principale a centralei termice. Timp de 2 saptamani am depus efort, in special fizic, caci idei si imaginatie aveam si inca avem destula. Speram ca vor urma si alte proiecte de genul acestuia deoarece chiar ne facem cu placere treaba. Asteptam cererile voastre, pe care cu siguranta le vom onora", anunta grupul pe Facebook. Vezi pagina: www.facebook.com/arhitecturapepereti. Nu uita sa le dai un LIKE si un SHARE, da?
Citeste si despre alti ploiesteni de top si nu uita sa dai SHARE acestui articol
Un control cum nu s-a mai facut niciodata a avut loc azi la iesirea din Ploiesti spre Paulesti. Toate ambulantele au fost oprite de un personaj care se recomanda de la ISU Bucuresti, si care verifica daca oamenii de pe ambulanta poarta centurile de siguranta. Cum controlul se facea cu ambulantele stationand, iar in stationare nu esti obligat sa porti centura, scandalul a fost inevitabil.
In imagine, controlorul misterios si un ambulantier, amendat cu 1.000 de lei.
Elev sau student? Spune-i patronului unde vrei sa lucrezi ca poate primi bani de la stat pentru tine
Agenţia Judeteana pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova aminteşte angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar, în valoare de 50% din indicatorul social de referinţă în vigoare, acordat din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare elev şi student încadrat în muncă.
Angajarea poate fi pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student căruia i s-a încheiat contract individual de muncă.
Beneficiazã de stimulentul financiar lunar prevãzut mai sus angajatorii care încadreazã în muncã categoria de persoane menţionată în baza:
a) unui contract individual de muncã pe duratã determinatã, egalã sau mai micã decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normã întreagã sau, dupã caz, cu timp parţial;
b) unui contract de muncã temporarã, numai dacã durata misiunii de muncã temporarã este egalã sau mai micã decât durata vacanţei.
În cazul tinerilor în vârstã de pânã la 18 ani, contractul individual de muncã încheiat cu durata timpului de muncã de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe sãptãmânã se considerã încheiat cu normã întreagã.
Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar menţionat, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu AJOFM Prahova, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor.
Nu beneficiază de stimulentul financiar:
a) angajatorii care încadrează în muncă anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii;
b) angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioada de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.
Pentru informaţii suplimentare, angajatorii se pot adresa agenţiilor judeţene/locale pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă, astfel :
-Pentru Ploiesti si zonele limitrofe
AGENTIA LOCALA PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCA PLOIESTI
ADRESA : Str. Nicolae Iorga nr. 1 , Ploiesti
Telefon/Fax : 0244/571444
-Pentru Valenii de Munte si zonele limitrofe
PUNCT DE LUCRU VALENII DE MUNTE
ADRESA : Str. Nicolae Iorga nr. 77 , Valenii de Munte
Telefon/Fax : 0244/280339
-Pentru Campina si zonele limitrofe
AGENTIA LOCALA CAMPINA:
ADRESA : Str. Maramures nr. 19 , Campina
Telefon/Fax : 0244/376001
A aparut o noua metoda de asistenta nutritionala care ajuta la o pierdere echilibrata in greutate. Se numeste Hair Metabolic Diet si este disponibila in Ploiesti, la Arceda Clinic.
Analiza minerală tisulară (Analiza minerală a firului de păr)
HMS (Hair Metabolic System) este o un test de laborator de înaltă precizie şi fineţe, derivat din alt test de laborator cunosut ca Analiza minerală tisulară (Mineralograma) şi care permite determinarea în firul de păr a 37 de elemente chimice, inclusiv metale toxice.
HMS este un test de laborator care determină cantitativ mineralele la nivel intracelular, faţă de analizele similare efectuate din serul sangvin, urină, care determină mineralele la nivel extracelular. Acestă analiză este mai reprezentativă şi mai informativă pentru medicina preventivă deoarece dă o imagine clară despre concentraţia acestor minerale pe o perioadă mai lungă, aproximativ 3 luni, faţă de analiza efectuată din serul sangvin şi care este relevantă pentru ziua şi ora recoltării.
Interpretarea rezultatelor se face în baza analizei valorilor fiecărui mineral (element), prezenţei metalelor grele, valoarea raportului între minerale. Astfel în urma Analizei Minerale a firului de păr aflăm date certe despre:
- Profilul metabolic (hiper sau hipo oxidant)
- Apartenenţa la parasimpaticotonie sau simpaticotonie
- Activiatea glandei tiroide, paratiroide, suprareanale
- Metabolismul calciului, sodiului, potasiului, fosfor şi altor minerale la nivel tisular
- Metabolism glucidic
- Funcţia sistemului imunitar
- Carenţele de minerale
- Intoxicaţii cronice cu metale grele (aluminiu, mercur, plumb, cadmiu, arsenic, beriliu).
Rezultatele analizei minerale a firului de păr vin şi cu soluţii individuale de reechilibrare a sistemului neuro-imuno-endocrin cu ajutorul unor suplimente alimentare, în cazul unor intoxicaţii cu metale grele – terapie de detoxifiere (terapie chelatorie) a organismului, recomandări dietetico-nutiriţionale individualizate corelate cu apartenţa la grupa sangvină „ABO”.
Metoda H.M.S. nu este un test de diagnostic, dar este in masura sa descopere 80 % din posibilele dezechilibrele functional-¬organice ale pacientilor, inclusiv cele datorate imuno-deficientei, infectiilor, osteoporozei, disfunctiilor tiroidiene, suprarenale, digestive, reproductive, respiratorii, osteo-articulare si multe altele.
Când este nevoie de H.M.S.?
Datorită gradului ridicat de complexitate al acestei metode de analiză se poate spune cu certitudine că nu există domeniu medical în care H.M.S. să nu-şi găsească aplicabilitate pentru înţelegerea celor mai variate disfuncţii clinice şi subclinice.
În mod separat trebuie menţionat rolul H.M.S. în medicina preventivă în vederea prevenirii apariţiei unor boli, este utilă atât celor bolnavi cât şi celor sănătoşi, vârstnicilor şi copiilor în creştere, viitoarelor mămici, celor care sunt expuşi unor suprasolicitări psihoemoţionale, fizice prelungite, celor care lucrează în mediu toxic.
Cum poate fi făcută această analiză?
Intr-un cabinet medical specializat, ca Arceda, se va recolta aproximativ 1g cu de păr cu o lungime de 3 cm de la rădăcină din mai multe locuri a părţii occipitale a capului şi se va completa un formular. În formular se va menţiona dacă părul este vopsit. Este bine ca înainte de recoltare părul să fie spălat cu un şampon cu pH neutru şi să nu fie dat cu diverse produse cosmetice pentru păr (spume, lacuri, geluri…).
Eşantionul va primi un cod numeric (pentru respectarea confidenţialităţii) va fi pus într-un plic şi însoţit de formularul completat va fi trimis prin curierat la laboratorul GHEOS din Italia. În decurs de 15 zile va sosi rezultatul analizei cu toate recomandările de rigoare. La cabinetul medical pacientul va putea discuta cu medicul rezultatele testului şi va primi un dosar cu toate rezultatele explicaţiile şi recomandările.
Pentru un rezultat pozitiv durabil este bine ca pacientul să menţină legătura cu medicul care ia făcut analiza respectivă.
Detalii pe www.arceda.ro
În urma a nouă percheziţii efectuate astăzi în Ploieşti, Bucureşti şi Constanţa, au fost ridicate zeci de grame de cannabis şi ustensile pentru ambalarea drogurilor şi a fost descoperită o micro-cultură in-door cu plante de cannabis. În cauză, au fost puse în executare 60 de mandate de aducere. Poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Ploieşti - Serviciul Antidrog şi procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti au desfăşurat cercetări, de la începutul anului 2014, privind activitatea infracţională a unei grupări implicate în trafic de droguri de risc, ce acţiona cu preponderenţă în campusul unei universităţi din Ploieşti. La data de 18 iunie a.c., poliţiştii antidrog din cadrul B.C.C.O. Ploieşti, cu sprijinul celor din cadrul B.C.C.O. Bucureşti şi B.C.C.O. Constanţa, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 9 percheziţii (6 în Ploieşti, una în Bucureşti şi 2 în Constanţa) şi au fost puse în executare 60 de mandate de aducere. Din cercetări, s-a stabilit că mai mulţi tineri, o parte dintre aceştia cetăţeni străini (gabonezi, angolezi, turci, moldoveni, azeri), ar fi fost implicaţi în comercializarea şi consumul de cannabis, drogurile provenind de la dealeri din Bucureşti şi Constanţa. În fapt, opt persoane ar fi procurat, de pe raza judeţului Constanţa şi a municipiului Bucureşti, aproximativ 300 grame de cannabis, pe care le-ar fi comercializat ulterior pe raza judeţului Prahova. Drogurile erau vândute la preţul de 50-60 lei/gram, iar o parte era deţinută pentru consum propriu. De asemenea, din cercetări a reieşit că, alte 30 de persoane (dintre care 15 cetăţeni străini), ar fi deţinut diferite cantităţi de droguri, în vederea consumului. În urma percheziţiilor, au fost găsite şi ridicate 50 de grame de cannabis, bani, telefoane mobile şi diferite ustensile pentru ambalarea şi consumul drogurilor. La locuinţa unui tânăr de 32 de ani a fost descoperită o micro-cultură in-door cu 5 plante de cannabis, prevăzută cu sisteme de iluminat, încălzire şi ventilaţie. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploieşti, pentru audieri, urmând a fi dispuse măsurile legale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cultivare, trafic şi deţinere pentru consum de droguri de risc, fapte prevăzute şi pedepsită de art. 2 alin. 1 şi art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.. La activităţi au participat şi jandarmi.
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti reaminteşte contribuabililor faptul că data de 25 iunie 2014 este termen pentru:
• Plata impozitului reţinut la sursă în luna precedentă de către plătitorii următoarelor venituri: din proprietate intelectuală; din contracte/convenţii civile şi de agent, expertiză contabilă, tehnică, judiciară; din premii şi jocuri de noroc; obţinute de nerezidenţi; din alte surse;
• Plata taxei anuale pentru autorizatia de exploatare a jocurilor de noroc, aferentă trimestrului următor-organizatorii de jocuri de noroc caracteristice activităţilor cazinourilor şi jocurile tip slot machine;
• Plata impozitului pe reprezentanţă, tranşa I de către persoanele juridice străine cu reprezentanţa în România;
• Efectuarea plăţilor anticipate privind impozitul pe venit aferente trim II 2014 -contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendare, precum şi veniturilor din activităţi agricole conform art.71 din Codul fiscal;
• Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, aferentă trimestrului II;
• Depunerea Declaraţiilor ( formularele 100; 112; 300; 301; 307; 311; 390 VIES; 394);
• Depunerea Declaraţiei privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România( formular 224) – pentru luna precedentă.
NOUTĂŢI LEGISLATIVE:
- O.P.A.N.A.F 1296/23.05.2014 privind modificarea şi completarea O.P.A.N.A.F 2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii prevăzute de O.G. 92 / 2003 privind Codul de procedură fiscală. (M.O. 412/03.06.2014)
- O.P.A.N.A.F. 1292/20.05.2014 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 106 “ Declaraţie informativă privind dividendele cuvenite acţionarilor. (M.O. 389/27.05.2014)
- H.G. 421/2014 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004. (M.O. 384/23.05.2014)
Scandal in familia ploiesteanului Bogdan Negroiu, liderul trupei El Negro. Motivul scandalului - o casa mostenita de la bunicii lui Bogdan. Dupa moartea bunicii artistului, acum doi ani, imobilul a fost vandut de catre Bogdan, fratele, cumnata si mama lui, iar unchiul lui reclama ca a fost scos din indiviziune fiind pus sa semneze un act notarial in momentul in care se afla in spital din cauza unor probleme grave de sanatate.
La dosarul procesului care se afla pe rol la Judecatoria din Ploiesti mai apare o procura notariala prin care bunica lui Bogdan ii imputerniceste pe mostenitorii ei (mai putin unchiul in cauza) sa vanda imobilul, dar unchiul sustine batrana nu avea cum sa semneze un asemenea document in conditiile in care era analfabeta. Bogdan Negroiu a deschis la randul sau un alt proces prin care cere evacuarea unchiului sau, care in prezent traieste fara apa si curent electric, scrie www.wowbiz.ro