myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected].
Colectarea selectivă a deşeurilor este OBLIGATORIE. Legea a fost adoptată de Parlament, anunta www.mediafax.ro
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 235 de voturi "pentru", 69 de voturi "împotrivă" şi 9 abţineri, proiectul de lege privind salubrizarea, care stabileşte obligativitatea colectării selective a deşeurilor, proiect iniţiat în 2010. Potrivit proiectului, autorităţile locale au obligaţia să implementeze un sistem de colectare separată a deşeurilor cel puţin pentru: hârtie, mase plastice, metale şi sticlă. La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, transportul deşeurilor colectate separat se face numai de către operatori licenţiaţi care au contracte de delegare încheiate cu autorităţile sau au hotărâre de dare în administrare a acestei activităţi.
Unităţile administrativ-teritoriale au calitate de deţinător legal al deşeurilor depozitate în recipientele amplasate în aria lor teritorială, iar preluarea lor de către alte persoane decât operatorii licenţiaţi constituie furt şi se sancţionează potrivit legii. Operatorii licenţiaţi de către ANRSC pentru prestarea activităţii de selectare separată şi transport separat al deşeurilor au obligaţia să ţină evidenţa şi să raporteze lunar autorităţilor administraţiei locale cantităţile predate operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor, pe fiecare tip de deşeu.
Aceşti operatori au obligaţia să colecteze şi deşeurile abandonate şi în cazul în care producătorul acestor deşeuri este necunoscut, cheltuielile fiind suportate de autoritatea locală. Operatorii au obligaţia să pună la dispoziţia deţinătorilor de deşeuri containerele, sacii necesari activităţii de precolecatre separată, costurile fiind incluse în tarif.
Intax Trading lanseaza exclusiv in Romania echipamentele electrocasnice Barazza, fabricate integral in Italia, echipamente de gatit premium cu design si fiabilitate deosebite, care au devenit in timp un simbol al calitatii.
Echipamentele de gatit premium Barazza completeaza estetica bucatariilor din intreaga lume cu un design fascinant si o tehnologie de varf.
Barazza ofera o gama completa de cuptoare, plite, chiuvete si robinete, disponibile intr-o varietate larga de modele, scopul final fiind acela de a satisface cerintele utilizatorului si de a permite exprimarea creativitatii individuale in bucatarie.
Intreaga gama a fost dezvoltata de compania italiana Barazza de-a lungul unei experiente de peste 40 de ani in conceperea si fabricarea echipamentelor electrocasnice de gatit.
Toate aceste produse sunt grupate in serii reprezentative, precum: Velvet, B_Free, Lab, Select, Wolo, Tao sau Officina, care se identifica prin detalii de design sau caracteristici comune. Barazza ofera, de asemenea, solutii personalizate pentru orice bucatarie, prin intermediul programelor de configurare B_Free fusion si Made to measure.
Avantaje Barazza:
- impact vizual - nu exista niciun compromis cu privire la calitatea si eleganta designului
- folosirea materialelor de calitate superioara – inox AISI 304, caracterizat prin rezistenta in timp si igiena sporita
- modularitate si flexibilitate in alegerea echipamentelor de gatit
- existenta unor serii complete de produse, ce se disting prin detalii specifice de design
- Barazza a creat primul cuptor cu tehnologie full Touch Screen si software, ce poate fi actualizat cu ajutorul unui dispozitiv USB - cuptoarele Velvet
Produsele Barazza sunt disponibile in Romania exclusiv prin Intax Trading si pot fi achizitionate fie accesand site-ul www.intax.ro, fie prin intermediul distribuitorilor autorizati.
Junior Achievement Romania deschidE inscrierile pentru cea de-a doua editie a unei competitii nationale de educatie ecologica pentru elevi de gimnaziu. Profesori si elevi din toata tara vor concura pentru titlul Fabrica de aer curat, contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, prin comportament responsabil si evenimente de mediu in comunitate. Clasa si scoala care vor reusi sa aduca cea mai mare reducere totala de emisii de CO2 vor fi premiate in cadrul evenimentului Business Hall of Fame 2014.
Pana pe 21 februarie, clasele de gimnaziu se pot inscrie pe www.jaromania.org, prin intermediul unui profesor coordonator, in competitia nationala Fabrica de aer curat. Toti participantii vor avea acces gratuit la activitati educationale si training, care sa ii pregateasca pentru a deveni consumatori mai responsabili de resurse si a reduce impactul negativ asupra mediului inconjurator generat de amprenta individuala de carbon. Pe parcursul competitiei, elevii vor invata despre fenomenul de incalzire globala si masurile eficiente de protectie a mediului inconjurator. Clasele vor aplica apoi in practica cunostintele dobandite si vor acumula puncte pentru scoala lor prin: derularea de actiuni de economisire a resurselor in viata de zi cu zi; luarea de decizii inteligente impreuna cu familia privind consumul produselor si organizarea de evenimente ecologice in comunitate (de exemplu: plantarea de puieti de copaci, colectarea selectiva si reciclarea unor diferite tipuri de deseuri, actiuni de ecologizare a unor zone sau obiective locale). In anul scolar 2012-2013, competitia a implicat 123 de profesori, 6.228 de elevi din 102 scoli si 78 de localitati, participantii reusind sa economiseasca 674,5 tone de CO2. editia de anul acesta a competitiei isi propune sa implice cel putin 7.000 de elevi de gimnaziu care sa raspunda in mod activ provocarii de a economisi echivalentul anual a 6.459 tone de CO2 si a deveni eroi de mediu in comunitatea lor.
IRINA PETREA la PLOIESTI - Cunoscută pentru emisiunile sale de televiziune “Supernanny”, “Copii contra părinți” și “Cei 7 ani de acasă” (dar și pentru cărțile, publicatiile, articolele și interviurile sale), Irina Petrea va susţine în 29 Ianuarie 2014 începând cu orele 17:30, pentru prima oară la Ploiesti, o conferință despre procesul emoţional de evoluţie a copiilor și beneficiile educației pozitive.
Cui se adresează: părinţilor, bunicilor, cadrelor didactice, bonelor care au în grijă copii. Locație: Hotel Europa, str Gheorghe Grigore Cantacuzino, nr 57
Durată intalnire: 3 ore
Se numeste Radu Rusu si face sport la o varsta la care altii fac deja parastase de 7 ani! Ploiesteanul din imagine are 80 de ani si schiaza in Ploiesti ori de cate ori are ocazia. Myploiesti.ro l-a gasit azi schiind pe o strada din cartierul de Nord al orasului. Era in forma, bine dispus si nepasator la gerul de azi. Il felicitam, pe aceasta cale, pentru modul de viata ales si pentru exemplul pe care-l da tuturor, dar mai ales celor ce pretind ca ar face sport daca ar avea, in apropiere, o sala de fitness. Iata ca se poate face un sport montan si fara sa te duci la munte!
Vezi mai jos o galerie foto care merita vazuta de cat mai multi.
COMUNICAT DE PRESĂ - SUSŢINE ROMÂNIA LA OLIMPIADĂ
Uniunea Democrată Română invită toţi românii să-şi manifeste naţionalismul în spiritul vremurilor moderne: fără patimă, fără ură. Pe perioada Jocurilor Olimpice de la Soci, arborează la geamul casei, sau la cel al maşinii, un steag tricolor. Nu contează dacă e mare sau mic, important e să transmitem lumii cât suntem de mândri de sportivii noştri. Iar dacă iţi e imposibil să faci asta, ia măcar fotografia alăturată şi distribuie-o pe Facebook!
Iată şi lista sportivilor care vor reprezenta România la Olimpiadă:
Biatlon
- Cornel Puchianu
- Eva Tofalvi
Bob
- Andreas Neagu, Paul Muntean, Danut Moldovan, Bogdan Otava (echipajul de 4 masculin)
- Nicolae Istrate si Florin Craciun (echipajul de dublu masculin)
Patinaj artistic
- Zoltan Kelemen
Sanie
- Valentin Cretu (simplu masculin, ştafetă)
- Nicolae Radu Sovaiala (dublu sanie masculin, ştafetă)
- Alexandru Teodorescu (dublu sanie masculin, ştafetă)
- Raluca Stramaturaru (simplu feminin, ştafetă)
Sarituri cu schiurile
- Iulian Pitea
Schi alpin
- Alexandru Barbu (slalom uriaş şi slalom special)
- Ania Cail (Super G, slalom, combinata alpina)
- Ioan Valeriu Achiriloaie (coborare)
Schi fond
- Florin Daniel Pripici
- Paul Pepene
- Sara Timea
Skeleton
- Dorin Velicu
- Maria Mazilu
Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci au loc în perioada 7-23 februarie. UDR urează delegaţiei române mult succes!
Preşedinte UDR,
Florin Simion