Parcarea supraterana de pe strada Cuza Vodă poate fi folosită gratuit.

Primăria municipiului Ploieşti informează ploieştenii că, în această perioada, parcarea supraetajată de pe str. Cuza Vodă poate fi folosită gratuit. Va reamintim că parcarea a fost dată în administrare Serviciului de Gospodărire Urbană, iar în acest moment, pe site-ul primăriei este afişat proiectul de HCL pentru stabilirea tarifului - HOTĂRÂREA…

De ce e data de 7 octombrie EXTREM de importanta pentru antreprenori

ÎN ATENŢIA CONTRIBUABILILOR 07 OCTOMBRIE TERMEN PENTRU : ● Depunerea Declaraţiei de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România (Formular 092). 12 OCTOMBRIE TERMEN PENTRU: ● Depunerea Declaraţiei…

Cum afli daca ai fost pacalit cu un Volkswagen, Skoda, Audi sau Seat poluant

Autoritățile din România au eliberat cărți de identitate pentru 105.000 autovehicule ale grupului Volkswagen, din care 56.000 noi la data înmatriculării și 49.000 second-hand, iar pe stoc, la dealerii grupului se află circa 300 de autovehicule ce nu vor mai putea fi vândute până la rezolvarea problemelor, a declarat joi,…

Cum contribui la noua lege a cazierului fiscal

Proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind stabilirea organelor fiscale competente în organizarea și gestionarea cazierului fiscal, procedura de înscriere, scoatere și rectificare a informațiilor în/din cazierul fiscal, solicitare și eliberare a certificatului de cazier fiscal, modelul şi conţinutul formularisticii necesare, precum și nivelul de acces…

Ce se mai asfalteaza in Ploiesti. RUTE OCOLITOARE

Primăria Municipiului Ploieşti, prin Direcţia Tehnic Investiţii, informează cetăţenii că, în această perioadă, se desfășoară lucrări de asfaltare și reparații curente la carosabil și trotuarele aferente străzilor Mihai Eminescu, Rodica, Cosânzeana, Luceafărul și Miorița. În același sens, se derulează lucrări de asfaltare și reparații curente la carosabil și trotuare și…

SCAPA de ESCROCI! SFATURI care-ti asigura o factura CORECTA intr-un SERVICE AUTO

1. Inainte de a lasa intr-un SERVICE autoturismul, asigurati-va ca acesta functioneaza legal si este autorizat de RAR pentru aceasta activitate. 2. Preturile sunt libere: ele pot varia de la o societate la alta. Service-urile care au personal deosebit de calificat si au o dotare tehnica speciala , deosebita pentru…

Cum si cand iti poti plati impozitele la domiciliu

Primăria Municipiului Ploiești, prin Serviciul Public Finanțe Locale, reia, începând cu data de 05 octombrie 2015, programul de colectare a impozitelor și taxelor locale de la contribuabilii orașului Ploiești la domiciliul acestora. Prin acest program municipalitatea dorește să vină în sprijinul cetățenilor ce nu pot ajunge la casieriile noastre: LUNI…

La noapte încep înscrierile la Loteria Vizelor SUA! Tot ce trebuie să ştiţi e AICI

Ambasada Statelor Unite ale Americii anunţă programul Loteria Vizelor (Diversity Visa) pentru anul 2017. Programul de imigrare Diversity Visa pune la dispoziţia persoanelor care îndeplinesc cerinţe simple, dar stricte de calificare, vize de rezidenţă permanentă în Statele Unite. România se află printre ţările participante la programul DV-2017. Înregistrările pentru programul…

Criza Volkswagen relanseaza industria GPL. Vezi motivele

De cand a crescut pretul carburantului in Romania, soferii romani au incercat tot ce se putea pentru a-si reduce cheltuielile. Multi si-au vandut masinile pe benzina si si-au cumparat masini cu motoare Diesel. Altii au trecut la GPL, montandu-si pe masina skid-urile aferente. Dezbaterea insa a ramas. Se spunea ca…
Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework