Văd o dezbatere, zilele astea, de mă bufnește râsul. „Să ne întoarcem în centru. Să fie centrul orașului viu, cum era odată. Cum e în alte orașe”. Parcă văd niște bătrâni mirându-se că nu se mai pot cățăra în cireș.
A fost o vreme în care centrul orașului era o promisiune. Nu trebuia să ai un plan precis ca să ieși. Ieșeai „în oraș” pentru că acolo se întâmpla totul: vedeai vitrine luminate, clădiri esențiale, localuri, parcuri cu bănci și flori. În mod natural, acolo aveau loc întâlnirile sentimentale și ulterior cele întâmplătoare, sau sentimentul că faci parte dintr-un ceva mai mare decât tine.
Azi centrul e lipsit de această semnificație. E doar un decor. Uneori frumos curățat, foarte rar sigur. Seara și în weekend, oamenii nu mai vin nu pentru că n-ar avea timp, ci pentru că nu mai au motivație. Nu ai unde să parchezi, pentru că în Ploiești, centrul are locatari. Nu ai unde să bei o cafea în grup mare, pentru că sunt doar localuri mici. Nu ai de ce să stai undeva, pentru că nu se aude muzică nicăieri, iar muzica nu se aude pentru că locatarii vor liniște. Pe scurt: centrul orașului nu mai oferă sens. Nimic care să te facă să spui: merită să ies din casă pentru asta. Nimic care să creeze atașament, surpriză, curiozitate.
Oamenii și-au mutat viața în alte spații: acasă, online, în grupuri mici, în periferii mai tăcute. Nu pentru că sunt antisociali, ci pentru că sunt selectivi. Înainte ascultam toți cinci trupe, acum ascultăm 5.000. Înainte mâncam toți aceleași chiftele cu sana, la Pasajul Mercur, acum suntem vegani, vegetarieni, la dietă, diabetici, fast-ări, sportivi, yoghini cu shake-ul după ei. Energia nu mai e universală, ci segmentată și limitată, iar orașul nu mai știe să o respecte.
Mai e și oboseala psihologică. Să mă iertați, dar nu e cel mai bun moment să discutăm despre asta. Oamenii sunt distruși după fiecare săptămână de zgomot, presiune, ecrane din care urlă amenințări și obligații. Centrul orașului nu mai pare o evadare, ci o continuare a haosului. Luminile nu mai atrag, ci obosesc. Mulțimea nu mai animă, ci apasă. Pe mine mă enervează unii oameni doar când îi văd pe lângă mine.
Lipsa de motivație nu e lene, nici lipsă de patriotism local. E un verdict tăcut. Oamenii spun, fără să spună: nu ne mai oferiți nimic pentru care să venim. Iar dacă vrei să verifici asta, du-te la Sala Sporturilor. Plin de manele, de indivizi agresivi, de drogați, de semințe scuipate pe jos, de copii grași cu priviri flămânde. Vrei să-ți bei cafeaua liniștit și te trezești în live-ul cuiva, care urlă „să moară copiii mei dacă nu vă dau buzunar”.
Dacă Ploieștiul vrea să-și recâștige animația din centru, nu are nevoie doar de terase și de festivaluri. Are nevoie în primul rând de reguli, apoi de lumină, iar apoi de sunet. Opriți traficul, triplați băncile, alungați farmaciile, băncile și păcănelele, nu mai amendați copiii cu chitara și luați-i pe sus pe cei care urlă și se pișă în boscheți.
Până atunci, viața orașului va continua discret în altă parte, unde oamenii care se plac pot petrece timp împreună fără să fie deranjați.
IMPORTANT: myploiesti are, în acest moment, cel mai mare, mai documentat și mai bun newsletter local. Monitorizăm toate sursele locale de știri, nu doar pe unele. Rar găsești, în aceeași zi, mai mult de două evenimente care ar putea aduna mai mult de 30 de oameni. Dați-mi motive să fac lista aia mai lungă și vă țin eu la curent cu viața centrului. Până atunci, simțiti-vă bine unde vă e bine, nu în centru.
