„Cine crede că cetățenia română poate fi obținuță mai ușor de către imigranți se înșeală”, spune deputatul George Șerban, într-un interviu acordat recent. Deputatul a participat la redactarea și votarea Legii 14/2025 privind modificarea legii cetățeniei române și spune că aceasta este mai puțin permisivă decât cea anterioară: „cardul de cetățenie va avea elemente biometrice de securitate, „noua lege ridică ștacheta de conformitate, rigoare și trasabilitate (inclusiv date biometrice pe cardul de cetățenie), deci reduce riscul unui exces de permisivitate, nu îl crește, iar introducerea certificatului de competență lingvistică este o măsură de rigoare, care elimină evaluările arbitrare: acum se acceptă doar certificate emise de instituții recunoscute și abilitate iar regulile sunt publice, standardizate și egale pentru toți”.


