"Totul despre sexul protejat”, un proiect Asociația Parteneri pentru Comunitate, miercuri 16.10, la Ploiești
“Totul despre sexul protejat”este numele evenimentului organizat de către Asociația Parteneri pentru Comunitate, proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Prahova. Evenimentul aflat la a treia ediție s-a desfășurat de această data la Ploiești în cadrul Liceului Tehnologic “Sfântul Apostol Andrei”, parteneri ai proiectului. Astfel, tinerii cu vârste cuprinse între 16-19 ani au participat la o dezbatere care a avut ca temă bolile cu transmitere sexuală și efectele acestora asupra vieții individului, prevenirea apariției sarcinilor nedorite la vârsta adolescenței și, implicit, a abandonului școlar.În cadrul evenimentului a fost abordată și tema consumului de droguri la inițiativa tinerilor participanți. Sesiunea interactivă de întrebări și răspunsuri a adus în atenția speakerilor și subiectul agresiunilor sexuale, a hărțuirilor și a confirmat nevoia tinerilor de a discuta cu persoane adulte despre subiectele cu care se confruntă la vârsta adolescenței. La eveniment au participat atât tineri cât și cadrele didactice din cadrul liceului care au avut deschiderea pentru abordarea acestui subiect considerat încă tabu. Speakerii în cadrul evenimentului au fost Bogdan STOICA- publicist și specialist în comunicare, psiholog Roxana Răzăroiu și medicul Alexandru VASILESCU, profesor în cadrul Școlii Postliceale Sanitare “Sf. Apostol Andrei” din Ploiești. Proiectul se dorește a fi multiplicat la nivelul mai multor comunități din Prahova în încercarea de stopare a creșterii numărului de îmbolnăviri și reducerea numărului de tinere care devin mame la vârste fragede.
Galerie de imagini
https://myploiesti.ro/comunitatea/item/6882-totul-despre-sexul-protejat-un-proiect-asociatia-parteneri-pentru-comunitate-miercuri-16-10-la-ploiesti#sigProId0b49358436