Interviu auto cu profesoara ploieșteană Rodica Roibu (Revista Autoturism, anii 80)

— Conduceți autoturismul și iarna sau anotimpul geros vă determină să-l încuiați în garaj?

— Se întîmplă uneori ca multiplele solicitări să-mi reducă timpul de odihnă la minimum și, atunci, mă joc invidiind acele specii de mamifere care își permit luxul unei hibernări reconfortante. Glumesc, desigur. Trăim un ritm alert și îmi admit ca tot ceea ce-i în preajma mea și-mi aparține să nu trepideze odată cu mine. Nu vreau să spun că automobilul n-a intrat atît de adînc în viață, încît fără el să nu se poată trăi, însă automobilul nu-i conservă, ci un instrument de lucru ce se autodefinește — semantic vorbind — «ceva ce se mișcă sau se poate mișca». Ca orice femeie, am un ascuțit simț practic ce îmi dictează că automobilul, pentru a fi rentabil, trebuie să fie exploatat, nu conservat. Pare paradoxal, dar aceasta-i realitatea.

— Vă cunoașteți autoturismul pe care-l conduceți?

— Nu sînt un bun mecanic, însă știu atît încît să am curajul să plec singură și la un drum mai lung. Deocamdată am o mașină nouă, care nu-mi ridică probleme dificile. Pînă cînd va îmbătrîni ea, mă voi maturiza și eu ca mecanic. Mă pasionează ideea de a ști să demontez carburatorul și delcou, deocamdată.

— Ca participant la traficul rutier, ați fost vreodată tratată ca femeie, și nu ca șofer, de agenții de circulație și de colegii de trafic?

— Am nostalgia vîrstei adolescentine, deoarece atunci mai credeam în feți-frumoși cu mari disponibilități sufletești. Astăzi însă cum aș pretinde ca între prioritatea față de indicatorul de circulație și prioritatea față de femeia-șofer să nu existe o a treia de o sută? Gesturile de politețe – «îngustată» din viața pedestră cea de toate zilele, ne-au călit și, deci, cum le-am putea pretinde «lor» mai multă clemență cînd se află la volan. Bine că n-o manifestă, căci gestul ne-ar consterna și cine știe ce accidente ar apărea. Evident — glumesc. Bărbați civilizați nu lipsesc din jurul nostru și atunci soarele-i mai luminos și cerul mai albastru. Dar nici grosolanii nu lipsesc pentru că însăși viața este un mozaic din pete de umbră pe fontă de lumină.

— Ce v-ați dori cel mai mult ca automobilist?

— Drumuri fără pietoni.

— Nu-i prea mult?

— Nu este prea mult, este imposibil. Hiperbolizam de ciudă — ciuda pe care mi-o pricinuiesc acei pietoni care, ostentativ sau inconștient, sînt răi. Dacă toți pietonii ar fi și conducători auto, poate ar afla exact cît de mult se autoexpun prin comportarea lor indolentă. Există parcă un fel de necaz nejustificat față de cel aflat la volan pe care îl consideră un dușman potențial. Ce păcat! În rest totul este splendid. Și mai ales va fi!