Cum se distrau tinerii în comunism, lângă Ploiești

Un reportaj din revista Flacăra, realizat de Ovidiu Ioanițoaia în 1988 la doi pași de Ploiești, arată că distracţia era tema principală a tinerilor și în anii comunismului. Și că problemele erau similare.

„La Filipeşti de Pădure sînt vreo 3 mii de tineri. Majoritatea se află în producţie, dar şi ceilalţi se află tot la datorie, fiind elevi. Care la Grupul şcolar minier, care la Liceul industrial. Despre ei, ca generaţie, secretarul Comitetului comunal U.T.C., Ion Dascălu, păstrează o părere fermă şi plăcută. Deşi mulţi fac naveta, zice, sînt la locul lor şi conştienţi, iar la capitolul muncă patriotică avem, pe această bază, rezultate frumoase. Aşa şi sînt tinerii din Filipeşti, i-am văzut, harnici şi ambiţioşi, comuna se poate ajuta cu ei, şi chiar se ajută, la orice oră, la bine şi la greu deopotrivă. Au însă el un necaz al lor şi acest necaz se numeşte, ca să nu mai lungim vorba, timpul liber.

Pînă mai deunăzi, pe lîngă frecventarea Clubului „Minerul“, vestit în judeţ şi chiar mai departe prin diplomele dobîndite, tinerii din Filipeşti, unii sosiţi aici la şcolarizare tocmai din Moldova, aveau o îndeletnicire preferată, plimbarea. Ion Dascălu nu pare să exagereze povestind cam cum decurgea viaţa în centrul comunei, al cărei stradă principală nu se cheamă altfel decît chiar aşa. Principală. Tinerii, băieţi şi fete, ieşeau din uzină sau din mină şi, în haine curate, se plimbau. Se plimbau, înţelegem, pînă se însurau, după care îşi cumpărau mobilă şi, curînd, flori pentru maternitate. Acum însă, comuna fiind un vast şantier, în mijlocul ei e un praf să-l tai cu cuţitul şi dorinţa de plimbare a tinerilor a scăzut. Aşa stînd lucrurile, concret, rămîn între atracţii cluburile, cel amintit mai sus în primul rînd, avînd tot felul de cercuri (pian, foto, depanare radio-T.V., balet etc.) şi o instructoare, Felicia Croitoru, energică şi neobosită. Celelalte cluburi, unul la Dîleşti, altul la Sat Miner, sînt mai mult pe hîrtie, cel dinţii fiind, după cuvintele lui Ion Dascălu, fără vad din cauza poziţiei, găsindu-se în vecinătatea cimitirului. Al doilea are, şi el, o activitate derizorie şi se mai dau aici, din an în Paşte, dansuri, numai că sala e încăpătoare cît o sufragerie şi majoritatea amatorilor de Beatles rămîn pe dinafară. Sigur, ne informează secretarul Comitetului comunal U.T.C., acţiuni mai sînt şi, iată, avem în plan o excursie la Porţile de Fier II, unde muncesc 16 tineri din Filipeşti. Am fi făcut-o, dar s-a întîmplat ca Dumitru Tartacanu, care e şef de echipă acolo, să vină tocmai acum acasă în scop de însurătoare, aşa că ne-am gîndit să amînăm plecarea pînă după nuntă.

Mai intră în calculul timpului liber și filmele. Ele rulează de 4 ori pe săptămînă la Filipești și o dată la Dițești. Azi, în satul de reședință e „Spectacolul spectacolelor“, iar pentru programul viitor e anunțat „Serpico“, filme a căror premieră s-a întîmplat demult, în urma cu 2—3 ani. Baiul e, ni se plîng electricienii Viorel Apostol și Gheorghe Hangiu, nu atît că filmele răzbăt tîrziu la Filipești, cît că ele ajung, de regulă, într-o stare deplorabilă. Intri la cinemă, zice laborantul Constantin Liviu, și în loc să te deconectezi, îți ieși din sărite?! Fie că pelicula se rupe din minut în minut, fie că, la producțiile românești, mai ales, sonorul aduce cu o giîjîială prelungită, de trebuiesc ghicite ce se petrece pe ecran?!

Din cauza lipsei de spații adecvate, discoteca funcționează într-un fel de pivniță, iar dansurile au loc, uneori, în holul cantinei, adică pe o suprafață nu mai mare decît cea a unui autobuz?! Cererea fiind mare, intră cine apucă, cine nu, se enervează și, neavînd altă soluție, se oprește la restaurant. Aici, în chiar centrul comunei, spirtioasele sînt la mare preț și, chiar dacă jenat, responsabilul Stelian Posel, bărbat care pare mai degrabă dispus să se despartă de nevastă decît de un costum impecabil, cu cravată la culoare, recunoaște că se vînd de 97 de lei mâncare și de 9.800 lei băutura?! Discutăm despre toate astea cu primarul Ion Duțu și acceptă că da, asta e situația. La noi, oftează, și distracția e pe schimburi și mă judecă, înaintea altora, propriii copii, între care Nelio numără 21 de ani, iar Marius 18, dar n-am, deocamdată, altă soluție decît un pic de film, un pic de dans și un pic de fotbal. Apropo, comuna are o echipă de fotbal in C. Minerul. Cel mai de seamă jucător al ei înțelegem că e antrenorul, pe care-l cheamă Dima și a cărui carte de vizită pare să se lege indestructibil de faptul că, cum îl recomandă careva, frate cu antrenorul de la Poiana Cîmpina. O fi așa, n-o fi așa, greu de precizat, cert e că frații Dima sînt foarte prețuiți pe plan județean. La meciurile formației Minerul, toată suflarea e, firește, pe stadion, nu se cunoaște meciuri, au loc, nu-i așa, o dată la două săptămîni.

Cam așa se distrează, dacă termenul cu pricina o fi cel mai corect, tinerii din Filipești. S-au făcut și se fac multe pentru ei, la cantină se mănîncă pe cinste, căminul de nefamiliști e curat și întreținut cu grijă etc., dar pentru sufletul lor nu s-a întreprins destul. O casă de cultură, cît de mică, se impune la Filipești, locuitorii comunei sînt gata oricînd să dea o mînă de ajutor la ridicarea ei, a și fost prevăzută o astfel de construcție, simplă, nesimandicoasă, dar s-a renunțat la ea. Pînă atunci, continuă primarul, un pic de film, un pic de dans și un pic de fotbal, cam puțin pentru 3 mii de tineri care, înainte de a fi una sau alta, sînt chiar asta, adică tineri.